Îi privesc cu multă, foarte multă circumspecţie pe exaltaţii portocalii care proslăvesc măsurile dure luate de guvernul Boc. ,,E dureros, dar trebuie să se taie în carne vie”, explică exaltaţii în cauză.

          În primul rând, nu ştiam că Emil Boc foloseşte bisturiul. Îl ştiam de brav mânuitor al coasei. Şi-a făcut, după cum a mărturisit azi – 15 iulie – pe un şantier din Bucureşti, un titlu de glorie din asta. Imaginea cu micul răchiţelean răţoindu-se la câţiva şomeri care, ce să vezi, în loc să muncească, fluierau aiurea şi-şi umflau bicepşii la soare, m-a făcut să murmur (mai degrabă compătimitor, decât admirativ): ,,Ce ţăran, Doamne, ce ţăran!”… 

          În al doilea rând, le-aş spune exaltaţilor avizi de ţesuturi ce plesnesc sub lama ascuţită, că în carne vie a tăiat şi crudul Jack Spintecătorul. Şi nemilosul Râmaru. Până la urmă, însă, pentru tăierile la care s-au dedat, ei şi-au primit pedeapsa. Ceea ce prevăd eu că va căpăta şi chirurgul de tarabă Emil Boc. Pe considerentul că ,,fie roata şi pătrată/tot se mai întoarce-odată”. Sau ca-n ,,Totul se plăteşte”, captivantul roman al lui James Hadley Chase… 

                                                       Foto: paginademedia.ro

          ,,…ar trebui să închidem ministerul şi să plecăm acasă”, a spus blonda din imagine, vexată că lumea nu-i apreciază indicatoarele turistice 3D, achiziţionate cu aproape un milion de euro de la firma unui cotizant portocaliu. Adevărat grăieşte diva cu portofolii. Dacă ar recurge la acest gest, femeia unsă cu toate alifiile politice autohtone (PSD, PNL, PD) nu ar face ţării decât un bine.

          Numai că eu, unul, mă îndoiesc că ministresa se va întoarce, de bună voie şi nesilită de nimeni, în anonimatul cu iz de dolce farniente de unde a venit. Aşa că n-avem decât să urmăm, docili, direcţia arătată de indicatoarele cu pricina:,,Spre nicăieri…”

           România a ajuns la un grad de bulversare alarmant. Dezastrele naturale se împletesc nefericit cu dezastrul economico-financiar provocat de guvernarea Băsescu – Udrea – Boc. Efectele acestor calamităţi le resimte, din plin, populaţia acestei ţări. Povestea ,,Ei cu ei, noi cu voi”  nu este nici pe departe una de succes, aşa cum credeau ieri milioanele de cetăţeni români, azi nedumeriţi posesori ai găleţilor şi pufoaicelor portocalii. Ranchiuna lui Băsescu faţă de guvernul Tăriceanu, cel care a condus România în anii 2007-2008, tinde să devină proverbială. Traian Băsescu nu-i iartă fostului prim-ministru minima bunăstare pe care încăpăţânatul liberal a adus-o în viaţa oamenilor din această ţară. E o invidie viscerală, care provoacă teamă, calată pe realitatea că guvernul PD nu este capabil măcar să menţină ţara la nivelul lăsat de Tăriceanu, ba, mai mult, că starea economiei naţionale a ajuns în ultimul hal.

          Ca părere personală, am mai spus, România este Ţara De Pe Fundul Prăpastiei, fosta Ţară De Pe Buza Prăpastiei. În faţa apocalipsei, multă lume percepe firul de pai drept luntre salvatoare. Am citit manifestul de ultimă oră al lui Crin Antonescu, pe blogul lui (www.crinantonescu.ro) . Dincolo de faptul că e lung, stufos şi alambicat, manifestul merge pe calapodul aceluiaşi, mereu şi mereu imperios, ,,trebuie”. Trebuie să… trebuie ca… Îmi pare rău să o spun dar, cu atâtea alineate inutile, care doar repetă papagaliceşte nevoia de mai bine, dizertaţia liderului PNL cade într-un nedorit derizoriu, şi, din cauza ambiguităţii frazeologice, până la finalul ei, mesajul se estompează.

          Mă tem că a cam trecut vremea discursurilor logoreice şi leşinate, cu accente critice (şi atât!),  date pe posturile de televiziune. Cred că a venit vremea acţiunilor, a faptelor, a soluţiilor concrete. Cred că a sosit timpul ca, prin logica argumentelor, Omul Exponenţial să-l înlocuiască în mentalul colectiv pe Omul Providenţial. 

          Pentru a le dovedi românilor că el este Temerarul Neînfricat, că el este Conducătorul De Care Cetăţenii Au Nevoie, Crin Antonescu este aşteptat să recurgă la un act de curaj. Să ia de coarne animalul din imaginea de mai jos. 

Ca să înlătur orice echivoc, subliniez: de coarne, nu de coadă!…

          Bun! Am convingeri liberale, dorm cu ,,Teoria economică”  a lui Adam Smith la căpătâi şi poate că, din această cauză, sunt subiectiv.

          Oricât de subiectiv aş fi, însă, nu pot contrazice ditamai aritmetica. Nici măcar pe cea mai simplă.  Aşadar, ce constat? Că, în vreme ce guvernul Tăriceanu a crescut nivelul de trai al populaţiei, Ăştia-De-Acum îl reduc. Restul, criza, ploaia, canicula, greaua mostenire, gargara cu ,,toţi sunt vinovaţi”, sunt gogoriţe. Ăştia-De-Acum, însă, primesc girul unor comentatori, ca să nu le zic altcumva,  pe considerentul stupid că – vezi-Doamne – oricine ar fi azi la putere, ar proceda la fel. Zău? De unde-or trage drăguţii comentatori cu moţuri portocalii concluzia asta, zău dacă am habar.  Se prea poate să nu le convină că liberalii nu-şi dezvăluie strategiile. Păi, de ce-ar face-o? Doar Boc a aruncat la coşul de gunoi programul cu măsuri economice lăsat de Tăriceanu în noiembrie-decembrie 2008. A făcut pe deşteptul, atunci, micul ardelean infatuat.

            Neputând, din varii motive (aici sunt tolerant), să asigure cetăţenilor un trai cât de cât decent, Ăştia-De-Acum ar trebui să iasă, demni (!?). în faţa oamenilor şi să le spună, franc: dragilor, noi nu putem decât să vă facem viaţa un dezastru. Un coşmar. Un iad. De aceea, ne-am gândit să lăsăm locul altora, poate mai vrednici, poate mai puţin hoţi, poate mai bine intenţionaţi.

            De ce n-o fac? Pentru mine nu-i niciun mister: pentru că sunt cei mai nehaliţi inşi pe care i-am pomenit în politica românească. Majoritatea Ăstora-De-Acum sunt parveniţi post-revoluţie, oameni plecaţi de la sat, dar neajunşi la oraş şi care – prin urmare – au rămas la stadiul acela de struţo-cămilă mioritică: nici ţărani, nici orăşeni.

          De aceea, nu preget a le spune celor ce simpatizează cu Ăştia-De-Acum, mereu şi mereu, până le intră la tărtăcuţă, că, dacă guvernul Tăriceanu a crescut nivelul de trai al cetăţenilor, idolii lor (Băsescu, Boc, Udrea) n-aveau decât o singură responsabilitate: să-l menţină. Măcar atât… Dar, pentru că n-au putut,  nu le rămâne decât să recurgă la unica soluţie corectă (aici nu merge cu ,,ori-ori”):  să plece acasă!