Morinherba.com Situs Kesehatan dan Herbal No.1 obat herbal stroke alami timbangan timbangan digital tips mengecilkan perut cara cepat menurunkan berat badan cara menghilangkan kantung mata cara menghilangkan komedo cara menghilangkan flek hitam manfaat madu kata motivasi resep kue basah resep kue bolu kata kata lucu Kata Kata Motivasi Kata Kata Mutiara
Bine ati venit !
2014      Jan 22

Hunedoara (I)

Sunt născut în Munţii Apuseni, la o azvârlitură de băţ de minele de aur ale Bradului. În vremurile tinereţii mele, Aurul Brad era o asociaţie sportivă în plină expansiune competiţională. Pe atunci minerii scoteau aur la greu din măruntaiele pământului, aşa că susţinerea activităţii fotbalistice nu întâmpina nicio oprelişte. La Gurabarza şteampurile sfărâmau fără încetare minereurile aurifere cu care le hrăneau corfele aduse de funiculare, iar flotaţia mergea – şi ea – zi şi noapte. Uzina de utilaj minier şi reparaţii care funcţiona, de asemenea, non-stop, confecţiona vagoneţi destinaţi galeriilor subterane pe bandă rulantă, angrenând în activitatea de suprafaţă mii de oameni, pe lângă miile de băieşi, salariaţi ai Intreprinderii Miniere-mamă. Uzinei ăsteia, abreviată U.U.M.R., i se dusese buhul prin zonă: pentru că oamenii de-acolo câştigau mult mai puţin decât lucrătorii din subteran, angajaţii au poreclit-o ,,Uzina Unde Merge Rău’’. Spirit de frondă? Haz de necaz? De bună seamă că din ambele câte un pic…

În jurul Aurului Brad gravitau o sumedenie de echipe comunale şi săteşti, care reprezentau localităţile rurale ale ţinutului moţesc. Echipele astea participau la campionatul orăşenesc, iar meciurile dintre ele erau urmărite – poate nu vă vine să credeţi – de sute de oameni. Publicul dădea dovadă de un pronunţat patriotism local, efervescenţa încurajărilor atingând, de multe ori, cote maxime. Disputele dintre Avântul Zdrapţi şi Voinţa Valea Bradului, Ponorul Vaţa şi Recolta Bucureşci făceau toţi banii. Echipe mai aveau şi alte sate. Rişculiţa, Luncoiu de Jos, Dobra, Veţel, Ribiţa. Meciurile se jucau duminica, de la 11,00. Ca fapt divers, a fost o perioadă – undeva pe la mijlocul anilor ’70 – în care satul Zdrapţi (o localitate rurală cu vreo 4-500 de suflete) avea înscrise în campionatul zonal două echipe: Avântul şi Vulturii! La Avântul erau legitimaţi jucătorii de elită ai satului, începând cu ,,pionierii’’ Zăhuţ şi Cimpoca, şi continuând cu fraţii Hurdea, verii Leaha, fraţii Adămuţ, puzderia de Almăşani (nume caracteristic regiunii), Tomuţa, Oprean, Barb (al cărui tată a fost un pasionat cavaler al fluierului), Ştefan, Ruda, Nistora. La Vulturii evoluau cei rămaşi de căruţă, cu mai puţin talent şi cam fără chemare. Vulturii a luat fiinţă tocmai pentru că oamenii aceia nu-şi acceptau statutul. Deşi aproape toţi erau rude cu cei care alcătuiau gruparea-fanion a satului. Ani în şir, de fotbalul din Zdrapţi s-a ocupat Culi Matei. El era antrenor, conducător, delegat. Şi la Avântul, şi la Vulturii. La acel nivel, şi în acele vremuri, un atare cumul de sarcini era, desigur, admis. Probabil în ideea că, oricum, sportul se practica de plăcere, de către nişte amatori sadea.

Zdrapţiul făcea parte din comuna Crişcior şi rivaliza în toate cele cu localitatea-reşedinţă. Zdrăpţenii erau vestiţi pentru că rezistau la băutură, iar zdrăpţencele aveau renumele de frumoasele locurilor. Echipa Crişciorului se numea Metalul, şi a fost înfiinţată în jurul Uzinei de Utilaj Minier şi Reparaţii, de care pomeneam mai sus. Metalul juca pe atunci în Campionatul Judeţean, având în componenţă îndeosebi jucători refuzaţi de Aurul Brad. Ignat, Ciocan, Gorcea, Menco, Uţu Nicoară, Iga, chiar erau fotbalişti. Marcel Iga a îmbrăcat, mai apoi, tricoul galben-negru al Aurului câţiva ani. În Divizia B! Ceea ce, în timpurile de care vorbesc, nu era de colea.

(va urma)

2012      Nov 19

Foto: Telegraph.co.uk

 

Am devenit fan al acestui om. Are un aer şugubăţ, dar o voce fermă. Spune lucrurilor pe nume şi se uită în ochii preopinentului cu sfidarea pe care ţi-o dă din interior revolta nezăgăzuită. Poate n-o fi cel mai curajos om de pe pământ, dar e un expansiv, şi asta îmi place. E ca un toreador dezinhibat, care flutură eşarfa roşie în faţa unor tauri bine proţăpiţi pe picioarele dinapoi. Dacă, vorba aia, eu sunt un cetăţean european şi am drepturi, atunci Nigel Farage, prin discursul său repus pe tapet la ţanc, mă reprezintă cum nu se poate mai bine. Cel mai mult îmi place aia cu ,,Păi, voi cine naiba vă credeţi?” Mă unge pe suflet şi îmi dă un imbold în plus. Şi îmi întăreşte convingerea că nici în Europa, cum de-altfel nici în România, nu sunt toţi la fel.

 

 

2012      Oct 10

Că place, că nu, Steaua mărşăluieşte en-fanfare spre titlul de campioană a ţării. Nimic nu pare a-i sta-n cale, iar parcursul de excepţie din ultima vreme nu produce doar veşnica invidie şi împământenita ciudă, ci şi o impresie din ce în ce mai bună. După ani în şir în care a bâjbâit în căutarea unei formule câştigătoare, iată că, mai ales la nivelul lotului de jucători, Steaua a găsit reţeta succesului. Nici cei mai cârcotaşi dintre chibiţi nu pot trece cu vederea calitatea crescândă a fotbalului practicat de steliştii antrenorului Băutor-de-Apă. Jocul elaborat, pressingul inteligent, atitudinea pozitivă, sunt elementele de bază ale echipei şi ingredientele care compun meniul meciurilor disputate de bucureşteni. Steaua este proprietatea lui Gigi Becali, dar, dincolo de extravaganţele triumfaliste ale acestuia, de verbiajul lui suculent stârnit de gura bogată, de exhibiţionismul primitiv din faţa camerelor de luat vederi şi de gălăgioasele şi repetatele bătăi cu pumnul în piept, tocmai acest fapt conferă, azi, plusul de valoare al echipei. De ce nici o altă formaţie din prima ligă nu e în stare să se opună Stelei? De ce tuturor le este frică, vorba lui MM Stoica, să atace Steaua? Opinez că din mai multe motive, dar şi pentru că – în particular – fiecare competitoare serioasă din eşalonul de frunte al fotbalului românesc este grevată cel puţin de câte o hibă majoră. Târgu Jiu nu are anvergură, Astra Giurgiu nu are curaj, CFR Cluj nu are constanţă, Rapid nu are suflu, Dinamo nu are ţinută, iar Vasluiul nu are aplomb. Sau, ca să rezum, pur şi simplu grupările din Liga lu’ Mitică nu au resursele valorice care să le permită susţinerea decentă a luptei.

 

 

N-o fi Steaua cea mai bună din Europa, dar admiteţi că aici, în ţară, face legea la ora actuală. Spre deosebire de anii trecuţi, acum şi-a găsit cadenţa întrutotul, şi, prin presiunea debordantă pe care o exercită asupra adversarilor, o presiune agresivă, năucitoare şi cinică, se impune cu uşurinţă, etapă de etapă. Faţă de omologii lui, care – şi ei – ,,bagă bani în fotbal’’, George Becali, zis Gigi-TV, este – orice s-ar zice – un patron adevărat. Chiar dacă se ascunde în spatele unui sofisticat cadru juridic, creând aparenţe la care nu achiesează nimeni, nici măcar ţâncii purtaţi de taţi pe umeri la meciuri, Becali este stăpânul absolut al fostului club militar. Nu cerşeşte bani niciunei primării, nu se căciuleşte pe la uşile niciunei firme şi nu se caliceşte când e vorba să numere biştarii foşnitori în palma jucătorilor. În schimb, doreşte să aibă – şi are! – totalul control asupra a tot ce mişcă în curtea Stelei. E, de bună seamă, avid de putere şi nehalit după imagine, dar aspectul în sine nu mai este de mult o circumstanţă agravantă. Tocmai din această cauză, controversatul, dar abilul personaj de sorginte aromână îşi maximizează orice apariţie publică prin gesturi şi prin acte menite a produce cât mai multă emoţie, cu precădere în largul rând al capsomanilor. Pe de altă parte, dacă Becali joacă tontoroiul pe legile din fotbalul românesc, cu hlambura lui machidonească fluturată sfidător, e pentru că i se permite. Dar această problemă ţine de necrozatul eşafodaj structural şi de party-pris-urile cutumiare din sportul în cauză. De balcanismul care ne leagănă de veacuri într-un soi de dolce far’niente tradus în dialect dâmboviţean, şi de încrengăturile de interese nelăute ce străbat afaceri, de regulă, veroase.

 

 

Până una-alta, însă, cioban, necioban, Gigi Becali îşi trăieşte din plin momentele de glorie. În hlamida-i lânoasă, pătrunsă de usuc, Becali e, dacă nu forţez nota, un mic Cezar al fotbalului autohton de azi. Căruia, vrem ori ba, se cade să-i dăm ce-i al lui.

2012      Aug 21

Foto: ultimelestiri.com

 

,,Nu vreau să fac puşcărie!” a spus doamna din imagine, într-o justificare mai mult decât penibilă. Aş fi de acord cu stimabila, dar dumneaei tocmai mi-a  confiscat votul de la referendum.  Dacă dânsa se bazează pe proverbul care zice că ,,s-a întâlnit hoţul cu prostul”, se înşeală. Pentru că nici eu nu vreau să fiu prostul nimănui. Şi pentru că sunt hotărât să fac tot ce-mi stă în putinţă, la modul legal, desigur, ca să recuperez prejudiciul. Or, doamna ar trebui să ştie că votul nu este numai un drept al meu, ci şi o proprietate.

2012      Jul 7

După suspendarea lui Băsescu, nu mai vezi şi nu mai auzi pe posturile TV decât că insul e în campanie electorală. Că PD-L îi este aproape, şi că, până în 29 iulie, Băsescu şi ai lui vor organiza mitinguri, explicând oamenilor ce buni sunt ei şi ce răi sunt cei din USL. Un cunoscut m-a sunat, intrigat, să-mi spună că-i este frică. ,,De ce, mă?’’ , l-am întrebat. ,,Ieri – zice amicul – am trecut pe lângă manifestanţii pro-băsişti. Păreau ai dracului de determinaţi, extrem de motivaţi şi de o răutate înspăimântătoare. Chemau lumea alături de ei, acuzându-i vehement pe Antonescu şi pe Ponta, iar unii trecători chiar le-au căzut în plasă. Mi-e teamă că vor reuşi să prostească mulţi proşti cu sloganurile lor.’’

 

Am văzut şi eu la televizor,  am citit şi eu presa online. Într-adevăr, băsiştii şi-au construit un Jihad şi au pornit la război. Eu, însă, am hotărât să mă deconectez de nebunia asta provocată de adepţii lui Băsescu. Am altceva mai bun de făcut decât să ascult elucubraţiile a tot felul de lătrăi. În fond – şi i-am spus asta şi prietenului meu – românii au avut timp să îl cunoască pe Traian Băsescu în cei opt ani de convieţuire. Trebuie să fii complet diliu ca, neavând calitatea de membru PD-L, nici aceea de protejat sau de profitor al regimului băsist, să mai pui botul la asemenea diversiuni. Înseamnă că, fără să realizezi, îţi curge scuipatul din gură gârlă. În încheierea convorbirii de care pomeneam, am încercat să fiu cât mai sincer cu temătorul meu partener de dialog telefonic. ,,Dragă – i-am zis – dă-mi voie să mă piş pe toată campania lui Traian Băsescu’’. La care el, brusc îmbărbătat, mi-a replicat: ,,Da, cred că e o idee foarte bună!…’’