Foto: faqs.org

          Au trecut câteva zeci de ore de la propunerea premierului Emil Boc, de revocare din funcţie a ministrului de interne Dan Nica. În acest răstimp, preşedintele în funcţiune, prezumtiv moderator în situaţii de criză, le recomandă celor ce-şi dau la picioare o baie rece la membrele inferioare. Probabil Traian Băsescu consideră că tratamentul prescris picioarelor politicienilor este un panaceu care să  însănătoşească mediul guvernamental. Şi care le va da coalizaţilor bolnavi din PSD şi PD-L mintea de pe urmă.

          Mintea sănătoasă într-un corp sănătos e, însă, idealul doctorilor, nu al felcerilor de genul preşedintelui Băsescu. Într-o ţară normală, mintea e guvernul, iar corpul, guvernaţii.  Or, cum poate fi Guvernul României de azi mintea limpede, când corpul, recte societatea românească, e bolnav până în măduva oaselor? Ce pretenţii putem avea noi, cetăţenii, ca oneşti contribuabili, de la un prim-ministru preocupat doar de executarea ordinelor venite de la Cotroceni? Ce aşteptări poate avea naţiunea de la un preşedinte axat doar pe băile de mulţime?  Băi de mulţime din care locatarul de la Cotroceni să iasă, de fiecare dată, mai curat şi mai uscat? Şi, desigur – în scop vădit electoral -, mai câştigat?

          România e în pericol de a se transforma într-o republică bananieră, aud tot mai des. Eu nu cred aşa ceva. Eu cred că, dacă circumstanţele vor fi favorabile, conjuncturile fericite, iar împrejurările  faste Partidului Democrat Liberal şi candidatului său la scaunul prezidenţial, România va deveni o republică portocalieră. Ceea ce înseamnă că, apoi, poporului nu-i va trebui neapărat Jack Daniel’s ca să se îmbete. Îi va ajunge oranjada chioară…

Imagine: http://chris39.bloggerul.ro/

* Pentru că nu admit aservirea, precum 99,99 % dintre ,,campionii presei sportive’’, suporterii Stelei sunt în pericol să devină hrană pentru câini. Pentru câinii Jandarmeriei, că cei roşii ai lui Borcea au probleme dentare. Jandarmeria va pune haitele la treabă la cererea expresă a lui Gigi Becali. Aşa le trebuie, dacă sunt drogaţi, alcoolici şi homosexuali! Dacă sunt unelte ale diavolului şi nu i se închină lui, trimis al Domnului în Ghencea!

* Acum câteva săptămâni, într-una din interminabilele emisiuni TV care îi promovează imaginea, Gigi Becali se lăuda cu frumuseţea lui. ,,Sunt mai frumos ca Borcea’’, se împăuna latifundiarul. O,da! Şi-are oi mai multe, mândre şi cornute. Doar că frumuseţea-i trecătoare, ca antrenorii pe care îi aduce la Steaua ca să aibă de unde-i da afară.

 * După înfrângerea de la Mediaş, însă, lui Borcea numai de frumuseţe nu-i arde. Mai ales că arbitrului n-a părut să-i pese nici cât negru sub unghie de faima lui de deţinător al butoanelor. Borcea s-a obişnuit să-şi aprindă trabucul lângă buteliile lui şi să nu păţească niciodată nimic. E o învăţătură de minte! Să nu exagerezi cu flacăra deschisă în ţara gazului. Pentru că, aşa cum niciun meci nu seamănă cu celălalt, aşa nu seamănă între ei nici arbitrii unguri. Una-i să te favorizeze Tibi Lajos, alta-i să-ţi fluiere-n fasole Istvan Kovacs.

* Unul dintre cei mai vehemenţi contestatari ai arbitrajului prestat de careianul Kovacs la Mediaş a fost Cosmin Moţi. Moţi strigă ,,hoţii’’, stoperul returnat dinamoviştilor – fără regrete – de obscura Siena uitând de mărinimia lui Lajos de astă-primăvară. Românul are o vorbă: fie ea, roata, pătrată, tot se mai întoarce-odată! Ce fain!

* Vorbeam în preambul despre ,,campionii presei sportive’’… Ei, bine, cred că, de-o vreme, conştientizează şi ei penibilul situaţiei. Realizează şi ei că a ni-l vârî zi de zi, seară de seară, ba, chiar noapte de noapte pe Gigi TV pe gât e, dincolo de orice raţiune – de rating, de demers profesional – un act profund anti-sportiv. În primul rând pentru că veşnicul lor intervievat nu promovează, în niciuna din apariţiile lui fulminante, fair-play-ul. Nici spiritul de întrecere. Nici onestitatea competiţională. Omul aruncă mereu anateme, proferează sistematic ameninţări, ocărăşte necontenit pe cineva, funcţie de pata care i se pune. Inşii au început, carevasăzică, să se dezvinovăţească, să aducă argumente, să caute explicaţii. ,,Nu noi suntem vinovaţi, ci poporul!’’, ne-a explicat unul dintre cei ce se auto-intitulează, din motive care multora le scapă,  ,,campioni ai presei sportive’’. Poporul, care-l doreşte pe Gigi Becali şarmantul, pe Gigi Becali spiritualul, pe Gigi Becali elevatul. Hm… Tare mă tem că aceşti ,,campioni’’ ne cred proşti. Da’ proşti rău…

* Poate nu ştiaţi că Gigi Becali a împlinit, de curând, şase luni. Pe cuvânt!… Gigi Becali Cârpaci s-a născut la mijlocul lunii martie, anul curent, la Montreuil, în Franţa, într-o familie de rromi originari din comuna Sepreuş, judeţul Arad. Părinţii puştiului cu nume machidonesc, care s-au reîntors în ţară de câtăva vreme, sunt, de bună seamă, admiratori fervenţi ai originalului din Pipera. Altfel nu-şi botezau aşa fiul. Îi puneau un nume mai acătării, un Termopan sau un Pardalian, acolo.  

* Întrebat cum a reacţionat în momentul în care Gigi Becali l-a chemat în Ghencea, Mihai Stoichiţă a spus senin: ,,Când e vorba de Steaua, nu mai stai să te gândeşti!’’ . Cu douăzeci de ani în urmă, la mitingurile organizate de Frontul Salvării Naţionale, proletarii bucureşteni de la Uzinele 23 August urlau din toţi bojocii: ,,Noi muncim, nu gândim!’’ Au urlat ce-au urlat, şi au pus apoi sloganul în practică. Azi, ei – şi alţii ca ei – formează ,,ţara’’ care îl vrea pe Gigi TV pe micul ecran.

 Spor la muncă, Mihai Stoichiţă!…

           Propunerea unui referendum pe tema reducerii Parlamentului la o singură Cameră nu este chiar o bombă. Sau, dacă este o bombă, aceasta poate exploda unde, poate,  nici nu se aşteaptă candidatul PD-L la preşedinţie. Cum ar veni, e un fel de ,,unde dai şi unde crapă”. În acest context, analiza de mai jos a Asociaţiei AradID nu este doar extrem de interesantă, ci şi extrem de utilă. Utilă în încercarea de a demonta ipocrizia fără margini a mesajului transmis…

,,… iniţierea unui referendum simultan cu alegerile prezidenţiale, referendum privind modificarea structurii Parlamentului (prin renunţarea la o Cameră şi reducerea numărului de parlamentari), nu doar că nu poate fi justificată raţional prin însăşi argumentele invocate în favoarea necesităţii referendumului, ci reprezintă o tentativă evidentă de a repara un rău, înlocuindu-l cu un rău mai mare.

          Argumentele pe care preşedintele Băsescu le invocă în favoarea necesităţii referendumului sunt, în esenţă, următoarele:

1) Un Parlament uninominal ar costa statul, deci pe fiecare dintre noi, mai puţin decât unul bicameral.

2) Un Parlament unicameral ar fi mai puţin coruptibil decât unul bicameral pentru că are mai puţini membri.

3) Un Parlament unicameral ar fi mai eficient şi mai util pentru democraţie decât unul bicameral.

4) În context european, n-am avea nevoie de Senat deoarece europarlamentarii români alcătuiesc oricum o cameră a Parlamentului românesc la Bruxelles sau Strasbourg.

          Dacă luăm fiecare argument pe rând, observăm că:

1) Parlamentului bicameral actual i s-a alocat în 2009 un buget de aproximativ 100 milioane euro. Bugetul Ministerului Turismului este tot de 100 milioane euro, ceea ce înseamnă că este egal cu bugetul Parlamentului înfierat. Ministerul Tineretului şi Sporturilor are în 2009 un buget de 123 milioane euro,  cu 23 % mai mult decât bugetul întregului Parlament. Împreună, cele două ministere costă statul, deci pe fiecare dintre noi, de două ori mai mult decât ne costă Parlamentul bicameral. Un alt exemplu: bugetul pe 2009 al Serviciilor Secrete este de peste 500 milioane euro, adică de 5 ori mai mare decât bugetul Parlamentului bicameral de azi.

2) De ce un Parlament unicameral, adică un Parlament cu mai puţini membri, ar fi mai puţin corupt decât Ministerul Turismului sau decât Ministerul Tineretului şi Sporturilor, în condiţiile în care ambele ministere au mai puţini angajaţi decât Parlamentul?

           De ce preşedintele Băsescu nu este deranjat de faptul că România are cel mai mare număr de agenţi ai Serviciilor Secrete pe cap de locuitor, doar SRI având circa 15.000 de angajaţi, în condiţiile în care FBI, similarul său din SUA, are doar 14.000 de oameni încorporaţi, şi asta nu la o populaţie de 22 milioane de locuitori, ci la una de 300 de milioane (conform statisticilor Biroului American pentru Recensăminte din 2006)?

3) Se pare că preşedintele Băsescu consideră că Ministerul Turismului, Ministerul Tineretului şi Sporturilor şi Serviciile Secrete, aşa cum se prezintă aceste instituţii acum şi aşa cum îşi îndeplinesc atribuţiile, sunt mai eficiente şi mai utile democraţiei româneşti decât un Parlament bicameral.

4) Conform acestui ultim argument, de ce nu ar renunţa la bicameralism ţări precum Marea Britanie, Germania, Franţa, etc.?

          Cu alte cuvinte, domnul Traian Băsescu nu aduce niciun argument raţional care să susţină ideea că un Parlament unicameral este mai bun, mai ieftin, mai eficient, mai puţin corupt sau mai util democraţiei decât un Parlament bicameral.”

Foto: http://www.mediafax.ro/

           L-am văzut azi, într-o emisiune televizată, după ani de discreţie (aproape) totală, pe Radu Sârbu, ardeleanul ţărănist obligat de vremurile vitrege şi de conjuncturile nefericite să ţină steagul PNŢ-CD sus, cât mai la vedere. Revăzându-l, reauzindu-l, mi-am amintit de romanul istoric al lui James Fenimore Cooper, ,,Ultimul mohican”. De Uncas, protagonistul acestei memorabile cărţi. În romanul lui Fenimore Cooper, Uncas este eroul pozitiv, iar Magua, eroul negativ. Magua, un indian huron cu două feţe, un trădător fără scrupule, mi-l aduce în faţă pe Marian Miluţ, liderul unui PNŢ-CD fantomatic. Al acelui PNŢ-CD-breloc aidoma unui scalp la cingătoarea lui Traian Băsescu.

          Glasul lui Sârbu este egal. Liniştit, poate prea liniştit. Vorbele lui nu sunt otrăvite. Nu sunt încărcate de ură. Nu ameninţă. Nu contestă cu vehemenţă. Nu aruncă ocări. Spune doar lucrurilor pe nume.  Din atitudinea lui de cumsecădenie şi de echilibru interior răzbate o undă reconfortantă de încredere. Omul acesta chiar are stofă de conducător de partid. Chiar afişează ţinuta unui asemenea rang.  Numai că partidul, bietul partid naţional ţărănesc, este hăcuit cu sadism pe din dos de proprii săi Brutus-i. Trist, dar real: PNŢ-CD este conectat la aparate şi numai o minune îl mai poate salva de la dispariţie, de la neantul în care îi dă brânci partidul prezidenţial.

          Şi, totuşi, ar mai fi o soluţie de amânare a decesului. De înfrângere a morţii iminente. PNŢ-CD ar putea fi menţinut în viaţă dacă, la alegerile prezidenţiale din 22 noiembrie a.c., şi-ar lansa un candidat pentru scaunul de la Cotroceni. Ştiu, acesta n-ar avea nici cea mai mică şansă de reuşită, dar – de bună seamă – nu ăsta ar fi scopul. Scopul ar fi ca naţiunea să afle că, în ciuda vânzărilor de frate, în pofida înjunghierilor pe la spate, PNŢ-CD cel Adevărat, există. Respiră. Trăieşte. Că PNŢ-CD Adevăratul luptă pentru viaţă. Pentru propria lui viaţă şi pentru propria lui soartă.

          Ce-aţi zice, aşadar, ca cel nominalizat din partea PNŢ-CD, aripa neatârnată, la funcţia supremă în stat să fie tocmai Radu Sârbu, acest ultim reper de identitate al conceptului ţărănist?  

Foto: times.ro

          Primul care a lovit a fost Emil Boc. ,,Adio, domnule Tăriceanu!”, a spus cu glas patetic clujeanul, referindu-se apoi la ,,îmbuibaţii” din agenţiile de stat cărora fostul premier, cică,  le-ar fi acordat privilegii salariale.  A urmat şeful lui direct, suprem şi indubitabil, Traian Băsescu: ,,adio, domnilor parlamentari!”  Mişcarea candidatului PD-L la preşedinţie se vrea una mortală pentru oponenţi: afară din parlament cu aleşii neamului care dorm, desfac cuvinte încrucişate sau chiulesc.  E o inducere subliminală.

          Să reformăm statul român, reducând parlamentul la o singură cameră? Poate aş fi de acord şi eu cu o asemenea reformă instituţională, dar cu condiţia ca, atunci,  preşedintele României să fie ales de parlamentul unicameral. Nu de poporul cumpărat cu vorbe goale şi cu pungi electorale pline! Cu ce nu sunt însă de acord? Cu machiavelismul lui Băsescu! Cu oameni care ridică atentatul la democraţie la rang de luptă politică.

          De aceea şi zic: de ce  ,,adio, democraţie” şi nu ,,adio, Băsescu”?