Morinherba.com Situs Kesehatan dan Herbal No.1 obat herbal stroke alami timbangan timbangan digital tips mengecilkan perut cara cepat menurunkan berat badan cara menghilangkan kantung mata cara menghilangkan komedo cara menghilangkan flek hitam manfaat madu kata motivasi resep kue basah resep kue bolu kata kata lucu Kata Kata Motivasi Kata Kata Mutiara
Bine ati venit !
2010      Nov 29

                                                      

                                                      Foto: stiride10.ro

 

          Alături de camarazi de aceeaşi factură, persoana din imagine a ajuns să conducă destinele României. N-ar fi o problemă dacă devenirea dânsei s-ar fi petrecut în condiţii corecte şi ar fi avut la bază calităţi care s-o îndrituiască pentru importantul rol. Nu înţeleg, însă, ce a propulsat-o atât de sus, câtă vreme dumneaei a traversat spectrul politic românesc de-a lungul şi de-a latul, schimbând carnetele de partid cu o frenezie greu de justificat.  În 2002, era consilier juridic la PSD. Ce motive o fi avut să facă pasul acela? Enigmă! În 2004, s-a înscris în PNL. O fi chemat-o doctrina de dreapta? Dacă da, cum de cu doi ani înainte slujea cu abnegaţie stânga?  În 2006, a trecut cu arme şi bagaje la PD. Ce-o fi determinat-o?

 

          Întrebările pe care le-am pus sunt pur retorice. Eu n-am nevoie de răspunsuri, pentru că le ştiu. Ministresa plimbăreaţă n-a făcut altceva decât să caute cu asiduitate mediul prielnic parvenirii politice. Să urce cât mai sus în ierarhie, să conducă, să decidă, să taie şi să spânzure. Graţie multor concetăţeni, care nu şi-au pus niciodată întrebări vis-a-vis de ascensiunea fulminantă a persoanei în cauză, a reuşit.

 

          Or, ceea ce mă deprimă e tocmai faptul că milioane dintre cei cu care convieţuiesc pe aceste meleaguri, n-au ţinut cont de antecedentele turistei, dându-i girul fără să clipească şi semnându-i cu o nonşalanţă condamnabilă cecul în alb.  Faţă de asemenea indivizi, care – prin alegerea făcută – mi-au influenţat viaţa în rău, mă delimitez cu hotărâre, rezervându-mi minimul drept de a-i detesta cu toată fiinţa mea.

2010      Nov 23

 

 

 

            Un plus de siguranţă nu strică niciodată. Mai ales dacă excedentul acesta de securizare a confortului se măsoară în victorii. Senzaţia de siguranţă derivă, cum altfel, din convingere, din încredere, din certitudine.  Când îndoiala, neliniştea, temerea, dubiul şi nehotărârea sunt risipite, când te bazezi pe forţele proprii şi crezi în ele, când rămâi stoic pe poziţii, când eşti ferm şi greu de clintit,  reuşita ţi-e ca şi garantată. Succesul, aproape sigur. Ca să performezi de-adevăratelea, e, însă, indecent – în primul rând – a te  entuziasma mânzeşte, nevolnic şi ambiguu, în faţa unor şandramale cotate la preţ de vile de lux. Aşa cum e caraghios să tremuri în faţa unor garduri vopsite strident, pe considerentul hilar că ele ar putea împrejmui leoparzi de temut. Ca să rezum, izbânda presupune, dincolo de valoare, talent, dezinvoltură şi muncă, neapărat şi curaj.

 

            Am învăţat de la viaţă că, definit cu stricteţe, curajul e un rezultat, nu un dat. E rezultatul unor imbolduri lăuntrice, e suma unor calităţi adiacente. E, cum frumos spunea cineva, masculinul de la cinste. Într-un cuvânt, chiar dacă spun o banalitate, curajul e o virtute. Virtutea se naşte în viaţa de zi cu zi, în spaţiul acela cotidian în care harul se îngemănează cu truda, şi în care obişnuinţele creează din mai nimic ineditul, iar cutumele plămădesc noul. Virtutea poate prinde contur şi cheag oriunde, dar nu în baruri promiscue, nu în cafenele cu firide sordide şi nu în cluburi deochiate, cu fâţe lasciv-depravate. Acolo se nasc fumurile, de ţigară, de alcool, de vedetă.

 

           Aşa cum între agonie şi extaz e doar un pas, aceeaşi distanţă insignifiantă e şi între virtute şi viciu. Numai că, dacă virtutea înnobilează viaţa, viciul o scurtează. Poate de aceea şi ţine el de moarte. Ca să înţeleagă raportul dintre viciu şi virtute, s-ar impune ca privilegiaţii soartei, cei ajunşi cineva în viaţă, şi care – de bună seamă – îşi doresc să se menţină pe culmile succesului, să înţeleagă, în esenţa ei, moda vremii. Să o perceapă cu ochiul critic, nu cu simţurile aţâţate. Să discearnă dacă a fi cool cu orice preţ e o modă care te ridică în ochii semenilor sau o prostie care te coboară în derizoriul existenţial. Dacă a fi trendy e o stare necesară sau un moft temporar şi abrutizant. Dacă a fi în centrul atenţiei ţine de reperul tău identitar sau doar de exhibiţia îmbătătoare a fastului de conjunctură.

 

            Altfel, culmea învăluită în beatitudini şi feerii se va transforma pe nesimţite  în tăpşanul obscur de unde începe – iremediabil în rostogolirea lui – toboganul. Iar tu, din învingătorul ce-ai fost, te trezeşti în postura omului care nu mai are nimic de pierdut. Or, cel mai periculos produs al unei societăţi este, aşa cum inspirat l-a definit James A. Baldwin, tocmai omul care nu mai are nimic de pierdut. Ceea ce înseamnă că plusul de siguranţă adus de victoriile de altădată devine nul, inutil şi deranjant, într-o lume volatilă care îţi refuză până şi minimul drept de a nu mai avea nimic. Nimic de pierdut…

 

2010      Nov 16

Ne-am strâns ciopor, de taină-i ceasul,

Cu vlaga-n pupa, bieţi vâslaşi,

Iar Charon cârmuieşte vasul…

Ideea e: să nu te laşi!

 

Sibyla nu-i, să ne întreme

Nădejdea slabă de luntraşi,

Nici vreo sirenă să ne cheme…

Ideea e: să nu te laşi!

 

Doar noi, catargul drept aproape,

Să ne-agăţăm de el, poznaşi,

Crezând, naivi, în horoscoape.

Ideea e: să nu te laşi!

 

De-ar fi s-o luăm de la-nceput,

Mai molcomi, nu ca ieri, abraşi,

Ne-am reconstitui din lut…

Ideea e: să nu te laşi!

 

Am străbătut multe decenii,

Unii mai slabi, alţii mai graşi,

Sunt amintiri, nu sunt vedenii…

Ideea e: să nu te laşi!

 

La tâmple-am prins zeci de ninsori,

Unii avem nepoţi, urmaşi,

Nu mai suntem demult feciori…

Ideea e: să nu te laşi!

 

Hipertensivi, cu diabet,

Mai sceptici, nu mai pătimaşi,

Mergem ’nainte, dar încet…

Ideea e: să nu te laşi!

 

În urmă ne uităm, cu jind,

Pleoapele-s umezi fluturaşi,

Şi lăcrimăm, aşa, privind…

Ideea e: să nu te laşi!

 

Ne-a fost şi greu, în dese rânduri,

Am mai făcut şi-n spate paşi,

Din când în când, am stat pe gânduri…

Ideea e: să nu te laşi!

 

 De-om fi-n derivă sau în vrie,

Octogenari, la faţă traşi,

Să bem un deţ de apă vie…

Ideea e: să nu te laşi!

 

Şi, când vom fi ajuns pe ducă,

Unii mai slabi, alţii mai graşi,

Să nu ne panicăm, pentru că

Ideea e: să te mai laşi!

 

2010      Nov 10

 

          Înainte de toate, îi rog pe prietenii acestui blog să mă ierte pentru lipsa de consecvenţă. Scriu pe apucate pentru că n-am timp, nu pentru că n-am chef. Trebuie să clarific şi acest aspect, altfel risc să fiu luat de neserios.

 

          Bun!… Acestea fiind zise şi, îmi place să cred, îngăduite, n-am decât a trece la treabă. Azi voi comenta, poate tardiv (dar subiectul e prea josnic ca să-l trec cu vederea), despre o mizerie incredibilă, care depăşeşte orice închipuire într-ale mârşăviei.

 

          Aşadar, pe scurt… Erau zilele de week-end, ultimul, iar pe ecranele televizoarelor curgeau imagini despre moartea lui Adrian Păunescu. Toate posturile au exagerat, ca de obicei, însă unul dintre ele – butonat pur şi simplu din întâmplare – a trecut dincolo de ceea ce înseamnă exagerare şi de ceea ce definim noi limite ale bunului simţ.

 

          Este vorba de OTV, absurd-zisa televiziune a poporului, care, chiar în ziua înmormântării marelui poet, afişa, la modul abominabil, repugnant şi înfiorător, o manşetă cu îndemnul : ,,Puteţi transmite condoleanţe familiei îndoliate prin SMS la numărul 1333, 0,44 euro, TVA inclus”. Dacă monstruozitatea, abjecţia şi scârboşenia asta face oficiu de ,,televiziune a poporului”, apăi atunci, cu tot regretul, dar ,,poporul” care suportă şi admite o asemenea asociere degradantă se poate duce dracului…