Morinherba.com Situs Kesehatan dan Herbal No.1 obat herbal stroke alami timbangan timbangan digital tips mengecilkan perut cara cepat menurunkan berat badan cara menghilangkan kantung mata cara menghilangkan komedo cara menghilangkan flek hitam manfaat madu kata motivasi resep kue basah resep kue bolu kata kata lucu Kata Kata Motivasi Kata Kata Mutiara
Bine ati venit !
2011      Dec 30

Am ajuns la capătul unui an îndeajuns de confuz, cât să mă facă şi mai sceptic ca de obicei. Am avut temerile mele, şi am rămas cu ele. Poate le va risipi 2012, poate nu….

 

În ciuda ceţii sociale ce l-a marcat, anul 2011 nu a avut  numai darul de a sublinia puţinele certitudini, ci şi de a ridica noi semne de întrebare. O certitudine, cel puţin pentru mine, este Crin Antonescu.

 

El a fost Omul care m-a reprezentat cu adevărat, el este Omul care, în ochii mei, se ridică la înălţimea aşteptărilor, el este Luptătorul pentru statul de drept, pentru democraţie, pentru onestitate. El este Omul De Bun Simţ de care, ca reper într-o societate românească ambiguă, promiscuă şi încărcată de ipocrizie, am avut nevoie şi, de bună seamă, voi avea şi în viitor. Mulţumesc, Crin Antonescu, mă voi baza pe tine, iar eu, la rându-mi, cu umilele mele puteri şi din postura de simplu cetăţean, te voi susţine!…

 

Pe plan internaţional, în 2011 m-au impresionat doi oameni politici prea puţin cunoscuţi în România: Abdullah Gul şi Recep Tayyip Erdogan. Primul, preşedintele Turciei, al doilea, premierul ţării euro-asiatice. În opinia mea, Abdullah Gul şi Recep Tayyip Erdogan au merite incontestabile în asigurarea unui trai decent cetăţenilor pe care-i reprezintă şi-i guvernează, şi în evitarea crizei economico-financiare ce bântuie continentul alb de la un capăt la altul. Mai mult, ambii au avut poziţii extrem de corecte,  pertinente şi – totodată – ferme vis-a-vis de situaţia la nivel continental şi mondial.

 

Deziluzii, în anul ce trecu, am avut destule. Cu duiumul, aş zice. Cu toptanul, cu ghiotura. Aici, acasă, cel mai mult m-a frapat atitudinea inexplicabilă a lui Dinu Patriciu. O întoarcere a armelor de asemenea manieră, mai rar. Din afară, m-a surprins, aproape până la apoplexie, The Banker. Poate pentru că un titlu superlativ, de europeană excelenţă, acordat ministrului de finanţe Gheorghe Ialomiţianu, e – orice s-ar zice -  peste bietele mele puteri de înţelegere.

 

Şi, dacă tot e final şi început de an, daţi-mi voie să urez tuturor prietenilor mei şi ai acestui blog, celor cu care împărtăşesc aceleaşi convingeri, celor care cred într-un Stat de Drept şi în Onestitate, în Corectitudine şi în Bun Simţ, precum şi celor ce sunt adversari ai clişeelor, ai diversiunilor, ai manipulării, ai spiritului de turmă, ai kitsch-ului politic dâmboviţean, ai trădării (ca cea mai infectă faptă) şi ai demagogiei,

 

LA  MULŢI  ANI!…

2011      Dec 12

Din sforăitoarele speech-uri ţinute de preşedintele Traian Băsescu de-a lungul vremii, eu am reţinut doar alocuţiunea rostită prin toamna îndepărtatului an 2008 (o, tempora…), conform căreia ,,România refuză să intre în criză’’. Ca să întărească spusele prezidenţiale, Adriean Videanu şi Theodor Stolojan promiteau în acelaşi amuzant, dar şi prosper, an 2008 că, în cazul accederii PDL la putere, salariul minim va fi în România de 800, iar pensia medie de 400 de euro.

Azi, unul dintre cei mai vajnici discipoli băsişti, Emil Boc, spune că  ,,România trece prin cea mai mare criză economică din ultimii 60 de ani”. Aş vrea să refuz să cred o asemenea veste. Din păcate, însă, eu nu-mi pot permite luxul acesta, chiar dacă n-ar fi decât un lux auto-flagelator. Dar am tot dreptul să refuz să mai ascult balivernele unor atari oameni. Cât priveşte România care ,,trece prin cea mai mare criză economică din ultimii 60 de ani’’, părerea mea este cu totul alta. Şi-anume că România nu trece prin criză, cum trec toate ţările normale la cap, ostenind să găsească ieşiri, să născocească soluţii, să construiască variante, ci că se prăvăleşte în ea, iremediabil, zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă… Ca un potop…

2011      Dec 1

De Ziua Naţională n-am ieşit din casă. Am trândăvit, pur şi simplu. Ca tacâmul să miroasă, totuşi, a sărbătoare tipic românească, nevastă-mea a preparat o mâncărică de fasole cu afumături de să te lingi pe degete. Nu pot spune că sunt un patriot prin excelenţă. Nu unul de genul acelora care-şi urlă din toţi bojocii simţămintele, nu ştiu cât de reale, fâţâindu-şi mândria de român ori de câte ori li se iveşte prilejul. Mă simt legat de România, şi zău dacă aş merge să trăiesc în altă parte. Nu mă leagă însă nimic de ticăloşii, depravaţii şi lichelele acestei naţii. Pe care Zeus, din înălţimea intangibilului său Olimp, parcă a tunat şi i-a adunat.

Iar de iubit, iubesc România în măsura în care simt că şi ea, prin statul ei, mă iubeşte pe mine. Dar, când mă gândesc CINE E STATUL, mă ia cu fiori.