Morinherba.com Situs Kesehatan dan Herbal No.1 obat herbal stroke alami timbangan timbangan digital tips mengecilkan perut cara cepat menurunkan berat badan cara menghilangkan kantung mata cara menghilangkan komedo cara menghilangkan flek hitam manfaat madu kata motivasi resep kue basah resep kue bolu kata kata lucu Kata Kata Motivasi Kata Kata Mutiara
Bine ati venit !
2012      Feb 27

* Faptul că Teodor Meleşcanu – membru PNL, şi încă unul marcant – a acceptat de la Traian Băsescu funcţia de director al SIE, arată cât de precară e loialitatea politică în România. Dacă Meleşcanu avea 30-40 de ani, dacă ar fi fost carevasăzică lup tânăr, îi înţelegeam cumva decizia. E tânăr, are viaţa înainte, compromisul poate fi uneori o artă, aş fi zis. Dar Meleşcanu a ajuns la o vârstă la care, în mod normal, s-ar fi cuvenit să nu mai facă nici o concesie şi să refuze orice formă de colaboraţionism.
* Dacă ar fi fost demn, cum nu-i, Meleşcanu i-ar fi recomandat celui care a vrut – şi vrea în continuare! – să distrugă Partidul Naţional Liberal să-şi caute slugoii în altă parte. Dacă ar fi avut coloană vertebrală, cum n-are, Meleşcanu l-ar fi rugat pe elevatul băutor de whisky să cânte la altă masă. Înţelegând să convieţuiască alături de Crin Antonescu, în calitate de vicepreşedinte al unui partid istoric, nu de neica-nimeni, dar, în acelaşi timp, să comunice în subteran cu Traian Băsescu, inamicul numărul unu al acestei formaţiuni politice, Meleşcanu şi-a confirmat în mod public duplicitatea.
* Trădarea sa de-acum, de o manieră abjectă, vine să sublinieze cât de făţarnic a fost acest om cu părul alb. În contextul politic actual, înregimentarea lui Meleşcanu în structurile subordonate lui Băsescu demonstrează că niciodată nu e cineva îndeajuns de bătrân ca să devină ţucălar cu patalama.

2012      Feb 25

,,Nu am nimic de schimbat în comportamentul pe care l-am avut’’, a spus, nu demult, Traian Băsescu. Dacă unii şi-or fi aninat vreo speranţă în redresarea comportamentului prezidenţial, eu nu. Eram – şi sunt – sigur că Băsescu rămâne acelaşi personaj manipulator, diversionist, scandalagiu, colportor, cinic şi malefic. Neîndoios, pentru un segment al naţiunii ăsteia el e, pe mai departe, pericolul public numărul unu, dar nu se cade ca ceilalţi pedelişti (de la cei mai vizibili până la cei mai umili) să fie în vreun fel exoneraţi de răul care se propagă de la Cotroceni.

Nicicând nu e mai valabilă sintagma ,,toţi sunt la fel’’, decât în cazul pedeliştilor. Al tuturor pedeliştilor. Spun asta pentru că, orice-ar face mefistofelicii lor mentori din fruntea statului, a guvernului, a camerelor Parlamentului, pedeliştii anonimi (ăia care lipesc afişe, care postează la greu sub diferite nick-uri, care cară sacoşe electorale la ordin, care demonstrează împotriva lui Crin, etc) le girează toate – dar absolut toate – faptele. În opinia mea, exceptându-i pe capsomanii cărora nu ai ce le face (că prostia nu se poate trata), toţi ceilalţi simpatizanţi ai PD sunt nişte infecţi, nişte jigodii şi nişte nemernici. M-am convins – iremediabil! – de asta zilele trecute, când am văzut la lucru – în toată splendoarea lor diavolească – câţiva exponenţi (numiţi politic) ai camarilei portocalii.

Mizerabilii ăştia fac rău, mult rău, la toate nivelurile. Lovesc cu înverşunare în toţi cei care nu li se supun şi nu le împărtăşesc convingerile. N-ai unde şi la cine să-i reclami şi să-i denunţi, pentru că şi-au întins tentaculele împuţite peste tot. Sunt pretutindeni ca nişte zombi transformaţi printr-o mutaţie genetică şi, dacă te miros că nu eşti de-al lor, te calcă-n picioare fără ezitare. Te execută cât ai zice peşte. Te distrug într-o clipită.

În faţa unei asemenea situaţii dezastruoase, înainte de a găsi o cale de scăpare, întrebarea pe care ar trebui să şi-o pună orice om normal la cap sună aşa: oare cum naiba am ajuns până aici?

2012      Feb 14

Două evenimente au sensibilizat azi, 14 februarie, opinia publică: Emil Boc a fost văzut în fundul gol, într-o emisiune televizată care, îndeobşte, întoarce pe toate feţele dosurile a fel şi fel de specimene, iar Mihai Răzvan Ungureanu a rămas înzăpezit ,,pe drumuri” – conform spuselor sale – trei ore.

Ce a surprins, mai mult decât goliciunea trupească a ex-premierului, a fost faptul că la taifasul despre dodoloţul său popou a participat, halucinant, şi Crin Antonescu. Nimeni altul decât stăruitorul propovăduitor al bunului-simţ de mai acum doi-trei ani. Credeam, până deunăzi, în Antonescu, pentru că aveam nevoie de un om care, prin lupta lui împotriva unui regim despotic, să mă reprezinte şi pe mine. Însă, prin prezenţa sa, fie şi telefonică, la o asemenea nimicnicie televizată, pe mine Antonescu, înainte de a mă pierde, m-a insultat. Nu m-a lovit numai în amorul propriu, ci şi acolo unde mă doare mai tare: în încrederea investită în el. Fundul lui Boc nu era un subiect de dezbatere, era – cel mult – imaginea frustă destinată pupincuriştilor portocalii. Or, să-ţi dai cu părerea despre un atare subiect impudic, într-un show de televiziune eminamente rău-famat, mi se pare de netolerat. Recursul deocheat al lui Crin Antonescu mă pune zdravăn pe gânduri. Îmi oferă tema de meditaţie, în sensul în care mi se propune să accept alunecarea în derizoriu, derapajul spre latura vulgară a prezenţei publice şi spre o zonă existenţială preponderent-promiscuă.

Trecând la mica dramă a proaspătului prim-ministru, blocat între nămeţi preţ de trei ceasuri, ei, bine, pe mine, unul, nu mă încearcă pic de compasiune. Păi, se poate să trândăveşti la căldurică, pe bancheta din spate a maşinii? Până când să mai plătim lenea? Altfel, bine că n-a fost beat, că putea să şi moară!

2012      Feb 7

Poate-oi fi mai greu de cap, dar când Traian Băsescu a spus despre plecatul ( :) :) :) ) Emil Boc că a servit ca prim-ministru, eu, cu toată bunăvoinţa de care sunt în stare, n-am înţeles decât că răchiţeleanul îi era aservit ca prim-ministru! Restul n-am mai aprofundat…