Foto: presaonline.com

Vreau să strige toţi băieţii în gura mare

suntem băieţi de valoare

avem cărţi de credit şi femei

si cu noi să nu te iei.

          Faine versuri, nu? Numai că nu le-am compus eu. Le-au compus doi tipi de-şi zic manelişti, punându-le, apoi, pe note muzicale cu iz oriental. Pentru cine? Habar n-am! Cu siguranţă, însă, că nu pentru cei 350 de cursanţi  de la Academia de fotbal a lui Gică Hagi. Le-am găsit pe internet, şi zău dacă am dat ,,search’’ de multe ori.

          Pe când era jucător activ, Gheorghe Hagi mă mai şi enerva. Nu pentru că făcea pe vedeta, nici pentru că ar fi fost vreun exhibiţionist. Nu! Doar că, din postură de spectator, aşteptând de fiecare dată prea mult, dacă nu totul, de la el, îi reproşam unele accese de egoism. Mă înciudau uneori driblingurile în plus, alteori soluţiile fanteziste în faze dintre cele mai simple. Dar îi apreciam talentul şi îi admiram inteligenţa în joc.  Nu l-am văzut niciodată bâţâindu-se alături de dansatoare din buric, nici lipind bancnote pe frunţile unor gurişti bruneţi. În simplitatea lui de om care a dat cu ochii de învăţători şi profesori  facultativ, Hagi conştientiza, totuşi, că nu se cade să cobori la nivelul unor agramaţi, mai ales dacă lumea îţi zice şi ,,rege’’. Pentru că sportul de performanţă i-a tăiat posibilitatea de a urma şcoli înalte, Hagi a învăţat cât a putut pe cont propriu. A fost auto-didact, ceea ce nu e la îndemâna oricui. Norocul marelui jucător român a fost, însă, acela că a evoluat în străinătate. La mari cluburi ale Europei. La Real, la Barca.

          Acum, intuind pericolul pe care-l reprezintă manelizarea ţării, Gică Hagi le interzice, pur şi simplu, copiilor şi adolescenţilor din propriu-i aşezământ fotbalistic, să se îndobitocească. Le barează calea spre subcultură şi le frânează alunecarea în derizoriu. Îi obligă să se respecte şi aproape îi constrânge să adopte valorile morale. Îi îndrumă spre teatru şi spre biblioteci, dând, astfel, un extraordinar exemplu de conduită.  Hagi nu este un intelectual. Nici nu cred că se pretinde a fi. E perfect conştient de condiţia sa. Dar şi perfect conştient cât rău pot produce omului nimicnicia, prostul gust, îndoielnicul şi promiscuitatea. Spre deosebire de intelectualii aceia auto-intitulaţi rasaţi, cu diplome peste diplome, şi cu nasul atât de ridicat, încât nu le ajungi la el nici cu prăjina de la săriturile la înălţime, Hagi îşi povăţuieşte urmaşii să adopte o ţinută de bun simţ, de oameni civilizaţi, de tineri  la locul lor. Să ignore zbânţuiala propusă de fel şi fel de cântăreţi guiţători şi să-şi aplece urechea spre muzica ce dăinuie de zeci de ani, dacă nu  de-un veac şi mai bine. De bună seamă că, dacă ar fi candidat la preşedinţia României, Hagi nu ar fi permis staff-ului de campanie electorală să plătească manelişti incerţi-gramatical care să-i proslăvească numele şi să îndemne cetăţenii să-l voteze. Cum, însă, euforica sintagmă ,,Hagi-preşedinte’’ a căzut de mult în desuetudine, românii au avut parte exact de contrariu…

          Anti-manelismul nu este un curent în România. S-au dus vremurile în care inegalabilul filolog George Pruteanu ducea lupte grele prin studiourile TV cu propovăduitorii genului. Acum, nu e zaiafet de fiţe, cu papiţoi şi piţipoance, care să nu includă în program şi manelele de rigoare. În vară, chiar Unirea Urziceni, proaspătă şi inedită campioană a ţării, sărbătorea evenimentul pe tânguitoarele ritmuri. Braţ la braţ cu Dacian Varga, cu Galamaz şi cu Sorin Frunză, dănţuia lasciv însuşi antrenorul Dan Petrescu, în vreme ce spilcuitul MM Stoica îi acompania intelectualiceşte de-alături.

          Protestul vedetelor de manea spune totul despre tendinţa acestora de a controla gusturile tineretului din ziua de azi. De a se înstăpâni, vezi-Doamne, ca artişti, nu doar în mahalale, nu numai la periferii, ci pretutindeni în ţara asta, de la vlădica ce calcă preşul Cotrocenilor, la opinca de la Cuca Măcăii. De a se insinua, fără jenă, în centrul atenţiei naţionale. Or, cu asemenea ,,răutăcisme’’ la adresa puştilor săi, uite că Hagi nu este de acord. Ceea ce e de aplaudat.