Emil Boc îşi continuă halucinanta guvernare dând oameni afară din serviciu pe bandă rulantă. Sute, mii, zeci de mii de oameni îşi pierd locurile de muncă, dar încrederea în PD rămâne, uimitor, la aceleaşi cote. ,,Puşca şi cureaua lată/Ce slujbe aveaţi odată”, ar putea declama – evident, la modul ludic – noul prim-folclorist al ţării, Emil Boc. Şi nu e vorba de slujbele ,,nesimţite”, ci de cele amărâte. De acelea care constituie pentru foarte mulţi unicul mijloc de trai, unica sursă a existenţei. Sună patetic ce spun dar, dincolo de substanţa patetică a mesajului, trăim într-un absurd pe care, inexplicabil, românii îl acceptă cu totală resemnare şi într-o suspect de lascivă expectativă. Din păcate, cureaua aia la care făcea referire, nu demult, primul ministru devine, pe cât de lată, pe-atât de strânsă şi, în ciuda strânsorii, ghiorăitul maţelor se aude din ce în ce mai strident.
Zâmbesc amar când aud cum potentaţii zilei fac apel la principiul solidarităţii. Căci apelul lor are nuanţe mefistofelice, iar în ce-i priveşte funcţionează doar atunci când solidaritatea se numeşte cârdăşie. Se face paradă de priorităţi naţionale, se proclamă stringenţa unor responsabilităţi naţionale, dar patetismul găunos, fără substanţă, bruiază firavul cod afectiv înfiripat în rândurile unei populaţii bulversate la maximum.
Nimeni nu ia însă în calcul un aspect simplu: că solidaritatea nu poate exista în afara conştiinţei cetăţeneşti. În afara culturii urbane. În afara spiritului civic şi în afara elementului coeziv care, la un loc, definesc o lume civilizată. În România, însă, toate acestea nu sunt mai mult decât nişte vorbe goale, spuse în vânt. Pe plaiurile carpato-danubiano-pontice, azi, prea puţini mai cred în idealuri, în promovarea principiilor, în bun-simţ, în bună-credinţă, în bună-creştere, ca să nu mai vorbesc că şi mai puţini cred în latura aceea idilică şi boemă a vieţii. Mai toată lumea îşi urmăreşte, într-un soi de egoism de tip balcanic îngrozitor, interesul propriu sau, cel mult, interesul de grup, de gaşcă.
Din nenororcire, cultivând zilnic gaşca şi ridicând-o la rangul de formă relaţională supremă, nu facem altceva decât să ne depărtăm, încet, dar sigur, de valorile europene. De adevăratele valori europene, pe baza cărora acest continent al făgăduinţei şi-a clădit, nu atât prosperitatea, cât personalitatea.
Individualism, ură, invidie, bârfă, discordie, iată stâlpii de bază ai unei societăţi româneşti ce tinde, cu fervoare manelistică, spre decadenţă. Spre dezbinare perpetuă. Spre promiscuitate socială. Spre hăurile nesfârşite în care bâjbâiala e ocupaţia de bază. Întrebarea pe care mi-o pun - şi pe care v-o pun şi vouă, cititorilor mei - în finalul acestui comentariu e una firească şi ea îmi dă târcoale de mai multă vreme: ne auto-flagelăm din neghiobie sau din nevrednicie?
“Halucinanta guvernare”… Bine spus… Iar valorile europene sunt din ce în ce mai îndepărtate, atâta vreme cât spiritul de gaşcă primează. Le-aş fi spus ceva de spiritul de haită, însă se supără lupii pe noi…
Solidaritatea aceasta este sinonima cu metafora din “Mos Ion Roata si Unirea”. Cu alte cuvinte, mah Poporule, ia fa tu bine si nu mai consuma atat, rezuma-te la salarii mizere, doar-doar trecem criza. Ce facem noi? Cum adica? Noi guvernantii traim mai bine ca inaintea crizei. Avem acces la resurse, intelegi bai Poporule? Noi te conducem, te ghidam, noi nu participam la efortul anticriza. Noi suntem Alesii, intelegi cum vine treaba asta? Nu intelegi, ‘ai? Tu ne-ai ales bah Poporule, asa ca lasa-ne sa huzurim atat timp cat suntem la Ciolan, ai inteles? Nesimtitii dracului! Noi ii lasam sa respire aerul din tara noastra iar ei indraznesc sa ne ceara socoteala? Pensii? Servicii sociale? Servicii sanitare? Siguranta cetateanului? Unde va credeti, in Uniunea Europeana?
* Cristian Lisandru,
Da, la câte jigodii avem pe-aici, se prea poate să predomine şi spiritul de haită.
* Garcia Muerte,
Problema e că ÎNCĂ îi mai cred mulţi poporeni!
De ce doar noi (cei saraci) trebuie sa fim solidari?
De ce nu sunt solidari si ei…. cei imbogatiti foarte usor din contractele cu statul?
Probabil din nerozie si nenorocire, din neputinta si nevralgie constanta, din nepotism si nebunie, din prea multi “ne-”, NE scoatem ochii, NE regulam indefinit, dar cu precizie de metronom si NE dezintegram…
Florin, am impresia că orice aş face, nu mă pot ascunde, iar în vremurile acestea e din ce în ce mai greu să stai drept, în picioare. Unii par că au abandonat lupta şi asta mă sperie, pentru că, oricât ar părea de imposibil să răzbim, eu refuz capitularea. Ne uităm mereu înspre aleşi, îi blamăm, dar nu ne uităm în jurul nostru, la cei care, în ciuda realităţii, încă se mai uită în sus, cu gura căscată-n prosternare. De ce sunt aşa? Din neghiobie? Din nevrednicie? Poate amândouă la un loc şi cred că ar mai încăpea… Mereu mă gândesc dacă există soluţie împotriva tratamentului la care ne supunem de bunăvoie, asemenea unor vite care ştiu că viaţa lor se duce în jug.
Nu-mi vine să cred că există atâta pasivitate şi iubire oarbă pentru un personaj bun de populat peşterile antice. Nu-mi vine să cred că oamenii se predau atât de uşor. Şi nu am un răspuns exact, care să fie motivul, îţi mărturisesc, dragul meu Florin, că azi mi-aş dori un marsupiu…
Cauza e in Miorita. Acolo unde, ciobanul cu pricina, in loc sa puna mana pe par si sa le dea in cap rivalilor si sa le ia oile ( vezi anglo saxonii de pilda) mai bine sta de vorba cu o oaie !
Mă întreb uneori – de fapt, din ce în ce mai des – cum de apar jogodiile (bine le-aţi spus) precum ciupercile după ploaie?
Este solul atât de fertil aici, la noi, pe plaiurile Mioriţei luată în derâdere?
Nu plouă tot de sus în jos?
Sunt atât de adaptate la mediu aceste jogodii încât tare îmi este teamă că nu se vor mai da duse…
Seară bună vă doresc!
* Theodora,
Întrebările tale sunt juste, răspunsurile lor inexistente.
* Teo Negura,
Ha, ha, ha! Astea – cu NE – le facem noi între noi. Mai sunt, însă, şi altele, care depind (şi) de EI. Cum ar fi: NE îmbrobodesc, NE duc cu zăhărelul, NE iau de proşti şi, în fine, NE dezintegrează.
* Ada Rus,
Ba, ne uităm şi în jurul nostru, altfel n-am fi atât de sceptici… Hm! Într-un marsupiu m-aş cuibări şi eu, ba chiar aş trage nişte aghioase, dacă viaţa ar fi mai generoasă. Numai că, în loc de refugiu călduţ şi ferit de ochii hulpavi ai gloatei capsomane, avem parte zi de zi de imaginile burleşti ale unei societăţi prăbuşite, iremediabil, zic eu, la picioarele hăhăielnicilor vremelnici.
* Marius Diaconescu,
Ba, unii avansează ideea că ar fi fost şi zoofil
* Cristian Lisandru,
Ignoranţă, incultura, obscurantismul, prejudecata, cred că toate acestea fac solul fertil. O seară frumoasă!
cIOLO-bOC e la conducere numai de 18 luni.Nu de 18 ani ca si cIOLO-vOIC.Si totusi mai vrea….un mandat.Ultimele tale fraze se potrivesc de minune cruntei si cruzii noastre realitati.
* world resort,
Crede-mă, îmi pare rău că ultimele mele fraze se potrivesc…
Auto-flagerarea nu ţine de neghiobie, nici de nevrednicie. Ţine de plăcere. Perversă plăcere, ce-i drept, sado-masochismul, dar tot plăcere se cheamă.
Acum, pe mine luarea de prost a imbecililor care s-au adunat pe crengile copacului care face nu ciori, ci hoitari, nu mă face să zâmbesc absolut de loc. Nici amar, nici dulce. Mă înfurie îngrozitor!
Solidaritatea asta în prostie şi-n resemnare nu mă atrage de loc.
A propos, eu nu cred că ciobanul din Mioriţa e vreun resemnat. Nu, el are, pur şi simplu, alte priorităţi.
Punând răul înainte, el are un prim şi binecuvântat gând îndreptat spre mama sa, pe care încearcă s-o ocrotească în eventualitatea unui final tragic. Minunată atitudine, aş zice.
Cum urmează el să răspundă provocării, mai ales că are un serviciu de contra-informaţii bine pus la punct, nu are prea mare importanţă.
Oricum, e previzibil. În seria a doua, cu multă acţiune, suspans şi happy end, am fi aflat. Nenorocirea e că manuscrisul a dispărut înainte să intre în tradiţia orală, aşa cum nici de la Artistotel nu s-a păstrat decât
“Tragedia”, “Comedia” pierzându-se pe traseu!
În fine, e părerea mea.
Cu solidaritatea socială e altă mâncare de peşte. Sigur nu se poate manifesta între victime şi călăi, vezi ciobăneii trei, dar nici măcar între victime, şi nici între călăi. Solidaritatea se manifestă între oameni liberi.
Sunt sigur că s-ar afirma cu putere în caz de calamitate naturală, de revoluţie, de ceva cu adevărat important. Şi aştept să văd ce fel de solidaritate se va naşte în această primăvară… În stradă. Având în vedere adevărata calamitate naturală care este actuala putere.
Deocamdată, văd că există un soi de solidaritate pe bloguri, la nivelul ideilor şi al indignării. Mai puţin la nivelul soluţiilor. Vom vedea cum va continua.
Cât priveşte decăderea codului moral, aici discuţia e mai lungă.
Aşa, ca o premiză, aş zice că este o deplină manifestare a “omului nou” ceauşist, acum la apogeul dezvoltării. Sper, adică, că e la apogeu şi că îşi începe declinul.
Dacă mai adăugăm şi empatia new-age-istă, avem un portret robot destul de reuşit al prototipului de locuitor al cetăţii româneşti.
Aici nu pot să nu remarc că ciobănelul mioritic are o viziune asupra vieţii şi a morţii prin exclenţă holistă, cosmică, universalistă, perfect integrată în paradigma new-age!
Dar, cum ziceam, discuţia e lungă şi contorsionată.
Deocamdată, rămân la părerea că dihonia socială are antidot, aştept o confirmare pe termen mediu, dacă nu chiar scurt.
Sperare humanum est…
Disperare, diabolicum!
* Toni,
Încă o analiză aşa cum scrie la carte! Tema solidaritărţii e generoasă, Toni, putem filozofa pe ea mult şi bine. Deocamdată, ceea ce mi s-a relevat mie în ţara asta, cu ocazia alegerilor prezidenţiale, a fost o încrâncenată solidarizare a proştilor. Nostim, nu?
Mulţam. Mă bucur că nu le ignori. Vorbele…
Despre solidaritatea fanaticilor…
Nu-i o premieră. Nu mă mai revin la trecut, la marşurile cămăşilor verzi şi la cele ale cămăşilor roşii.
Dar cu Iliescu nu tot aşa s-a petrecut?! Se pare că “Noi muncim, nu gândim” n-a sucombat odată cu Miron Cosma. Dimpotrivă, s-a amplificat, a metastaziat şi alte grupuri sociale, care, iniţial, păreau imune.
Pe de altă parte, la fel de încrâncenat mă simţeam şi eu, (pre)văzând dezastrul care se prefigura atât de evident şi pe care fanatizaţii oranj, pur şi simplu, refuzau să-l accepte. Nu ca evidenţă, ca ipoteză de lucru!
Nici acum nu par să fi deschis prea mulţi ochii, dacă e să iei în serios sondajele…
În fine, cum ziceam: între a spera şi a dispera, prefer să fiu uman. Nu de alta, dar nu am nici o apetenţă pentru diabolic…
Trebuie să să întâmple. Trebuie!
Do not enough cash to buy a house? You should not worry, just because that is achievable to take the mortgage loans to resolve such kind of problems. So take a consolidation loan to buy everything you want.
* Toni,
Cum să-ţi ignor vorbele când ai totală dreptate? Mirarea mea atinge cote considerabile când, analizând populismul ieftin, văd că prinde la atâţia ,,români”. Pentru că nu pot înţelege, nici să mă pici cu ceară, cum pot fi minţiţi atât de mulţi oameni. Altfel, dacă tu n-ai apetenţă pentru diabolic, fii convins că alţii au!
Florine, ca de obicei, viaţa le potriveşte cum nu se poate mai bine.
Dacă vrei să vezi un exemplu concret de ceea ce spuneam eu că s-ar putea numi solidarite blogosferică, fă un mic efort şi intră pe felia lui George Şerban, aici:
http://www.georgeserban.eu/2010/03/08/in-weekend-am-fost-in-romania/
Mai clar ca atât n-aş putea fi niciodată!
Vorbim…
* Toni,
Am intrat, nu ştiam de blogul acesta… Da, e clar! De fapt, pentru mine era clar şi până acum!
În ce te priveşte, Toni, cred că eşti un tip elaborat, care încerci întotdeauna să te detaşezi de nimicniciile vieţii, pentru a-ţi păstra întrucâtva nealterată perspectiva. E bine, nu-ţi consumi energiile în văicăreli şi nu oboseşti înotând mereu în defetism… La bună revedere!
Dl. Ambasador Natsuo AMEMIYA Ambasada Japoniei in Romania 在ルーマニア日本国大使館
NOTA INFORMATIVA :
BANDA SECURISTA BASESCU DIN JAPONIA DESCONSPIRATA.
TOTI CONSILIERII DE LA AMBASADA ROMANA DIN TOKYO SUNT SAU AU FOST SAU SUNT OFITERI ACOPERITI. LA CONFERINTA DE PRESA DE LA CLUBUL DE PRESA JAPONEZ AM PREZENTAT CARTILE DE VIZITA A SECURISTILOR LUI BASESCU.
(Cartile de vizita ale “diplomatilor” SIE la Tokio sunt in limba engleza si japoneza. De observat ca ei nu s-au obosit sa-si ascunda nici macar numele real cum fac agentii sub acoperire.)
FILIERA JAPONEZA CONDUCE SIE
Din surse neoficiale am aflat ca la ultimile alegeri, actualii generali SIE, Valcea, Isac, Isar si Ruset bateau din palme de bucurie. Astazi, conduc cele mai importante directii din Serviciul de Informatii Externe. Toti au ceva in comun. Sunt produse ale vechiului DIE/CIE Toti generalii de mai sus au fost “diplomati” in Japonia. Fara sa-si ascunda adevarata identitate. Generalul Valcea venise pe filiera Brasov-Fulga. Generalul de patru stele Isac Adrian a fost cu Basescu la Anvers. Alti generali-diplomati erau trimisi “ la post “ pe filiera Ministerului Economiei si Comertului.
La sfarsitul conferintei de presa am facut o vizita colectiva la restaurantul securitatii de pe artera principala Ghinza numit “Darie” unde sub fiecare masa este instalt un microfon iar inslatia de video acopera vizual fiecare invitat. Restaurantul “ Darie “ ( personajul central al romanului “Descult” de Zaharia Stancu ) din Tokio este hogeacul actiunilor informative romanesti pe teritoriul Japoniei. Aici ambasada organizeaza chiolhane
monstruase si astfel sunt mentinute legaturile fratesti cu partidul comunist japonez Kominto si cu membrii lumii interlope. Dupa mese copioase distractia este continuate cu grupuri pe alese de talentatele stripteuze romance ( 8.000 la numar ) care se perinda in Japonia in diferite scopuri. Despre acest resturant relateaza Kiyoko Horvath in memoriul
adresat Presedintelui Basescu. Cu ocazia vizitei Presedintelui in Japonia in prezenta Primului Ministru la conferinta oficiala de presa, memoriul a fost predat ambasadorului Romaniei la Tokio, Aurelian NEAGU.
http://devanewyork.blogspot.com/
Robert & Kiyoko Horvath Tokyo Japan Foreign Press Center Japan
Ei lasa ca micul im(potent)a coborat in mijlocul sindicalistilor, sustinand ca si el traieste la fel ca ei. Mai trebuia sa spuna ca nu-i ajunge nici lui leafa sa-si plateasca intretinerea.
* sebra,
Populismul acestui ins e înfiorător.
Ne autoflagelăm pentru că suntem sub papucul celor care au decis că neghiobia, impostura şi neruşinarea sunt trei calităţi obligatorii ale celor care au dreptul să ne indice sensul de mers.
Ne autoflagelăm fiindcă, spre deosebire de predecorii noştri care-şi asumau riscul de-a fi linşaţi în închisori, noi ne autopedepsim suportabil, la limita compromisului.
erată: “predecesorii noştri”
* renata,
La ce autoflagelări ruşinoase ne dedăm…
O opinie interesanta despre romani.
Românii se îmbolnăvesc pentru că încearcă să-i impresioneze pe ceilalţi cu realizările lor
* Deceneu,
Foarte interesant dialogul dintre Sanda Nicola şi Luminiţa Băltăreţu, într-adevăr, dar şi foarte instructiv…
Suntem o societate isterizata, nevrotica din cauza educatiei precare si a unei mass-media care amplifica nevroza.
Nu suntem organizati in ONG-uri, organizare care are un dublu rol, de a socializa si a face oamenii mai toleranto si de a pune presiune pe clasa politia sa se ocupe de interesel societatii.
* Deceneu,
Dacă nu-i lipsesc isteriile şi nevricalele, societăţii româneşti îi lipseşte, în schimb, ceva foarte important, mai ales la nivel de individ: simţul vinovăţiei!
Simtul vinovatiei apare cand iti incalci proprile crezuri.
Problema este ca multi nu au fost educati sa fie responsabili si sa-i respecte pe ceilati si atunci nu au probleme de constinta.
Suntem deficitari la capitiolul responsabilitate sociala. Fiecare se gandeste la el, sa se afirme prin forte proprii, pentru ca atunci satisfactia e mai mare decat in cazul cand o imparte cu altii.
* Deceneu,
Punctul tău de vedere este corect. În majoritatea lor, românii nu ştiu ce-i aia responsabilitate socială, conştiinţa cetăţenească le lipseşte cu desăvârşire, iar de civism nici n-au auzit.
[...] … ce a mai crescut numărul asta. 3) Considerație – Ploaie cerească … când adorm ateii. 4) Apele de după baraje … nicăieri nu-s mai frumoase ca la munte – Topinambur. 5) A [...]