Foto: http://uta1945.ro/

         Covaci de Timişoara este un brand construit şi definit în anii ’70 de cunoscutul chitarist Nicu Covaci, fondator al îndrăgitei formaţii de muzică rock Phoenix. Azi, Covaci de Timiş se face cunoscut într-un alt domeniu, la fel de popular, şi se face cunoscut la un mod cu totul inedit: după promovarea istorică de-acum trei luni, echipa de fotbal Fortuna, reprezentantă a localităţii rurale aparţinătoare comunei Sânandrei, a susţinut deja patru jocuri oficiale în Liga secundă. Ultimul, sâmbătă, în nocturnă, pe legendara arenă arădeană ,,Francisc von Neumann’’. Las la o parte curiozităţile legate de această partidă, curiozităţi ce denotă o dispută uşor-amuzantă – şi care, pe undeva, intrigă – între o adevărată ,,Campioană a Provinciei’’ şi gruparea sportivă a unui sătuc de nici 700 de suflete. Aceste aspecte sunt relevante doar în măsura în care aducem în discuţie chestiuni ce ţin de orgoliul unor arădeni – de la vârsta a doua în sus – obişnuiţi dacă nu neapărat cu spectacole de gală, cu spectacole de ţinută, de bună-seamă.           

     Satul Covaci calcă pe urmele altor aşezări, mai mult sau mai puţin rustice, care s-au făcut cunoscute, de-a lungul anilor, în fotbalul de eşalon doi. Mija, Cavnic, Mârşa, Tomnatic, Ilba Seini sunt exemple din trecut. Alături de Covaci, Brăneştiul şi Chiajna, ambele din Ilfov sau Stejaru, din Tulcea, sunt exemple din prezent. O fi bine, o fi rău că aceste mici puncte geografice sunt reprezentate la un nivel competiţional ridicat (orice s-ar zice), în vreme ce oraşe şi municipii cu tradiţie şi cu istorie îşi duc crucea în colcăiala ligilor (şi mai) inferioare? Depinde din ce punct privim problema. Pentru unii, prezenţa Victoriei Brăneşti, a Fortunei Covaci sau a Săgeţii Stejaru pe stadioane de 10-15.000 de locuri nu constituie decât o pată de culoare. Pentru alţii însă, întâlnirile acestor asociaţii săteşti cu cluburi arhi-cunoscute în fotbalul românesc, precum FCM Bacău, Petrolul Ploieşti, Farul Constanţa, FC Argeş sau UTA, pe lângă ineditul în sine, oferă şi posibilitatea măsurării forţelor dintre un prezumtiv Goliat şi un tot atât de prezumtiv David. Conjunctural sau nu, prin forţe proprii sau prin tertipuri de natură organizatorică, aceste echipe sunt înscrise în competiţia oficială, iar cei ce vor bagateliza participarea lor la întrecere şi le vor lua la preţ de matineu, ar putea avea surprize dintre cele mai neplăcute. Deja Victoria Brăneşti, în Seria I, are la activ nişte victime cu ştaif, iar sâmbătă seara, la Arad, numai UTA ştie cât a avut de tras ca să învingă o Fortuna Covaci bine organizată, prezentă în joc şi disponibilă la efort.

       Apropo de acest meci… Spectatorii din tribunele arădene au fost surprinşi de victoria repurtată în plan tactic de Remus Steop asupra băncii tehnice alb-roşii. Cu o formaţie alcătuită preponderent din jucători reciclaţi din arealul vestic, Fortuna a fost superioară, ca partitură etalată şi interpretată, UTA-ei. Timişenii au beneficiat în special de serviciile unei linii mediane care, mare parte din meci, a stăpânit câmpul de joc. A existat o diferenţă concepţională, de registru tactic, dar au existat şi diferenţe – ca prestaţie în teren, ca exprimare individuală – între combatanţii celor două team-uri. Între Nădăban şi Brazovan, de pildă. Primul, cu o inteligenţă în joc care dă de bănuit, în sensul îngrijorător al cuvântului, celălalt cu o clarviziune remarcabilă şi cu un aplomb peste aşteptări. Apoi, între oamenii de pe flancuri. Rosemblum şi Gherman, mai dezinvolţi, mai creativi, mai penetranţi, Mihuţ şi Roman, mai crispaţi, mai limitaţi, mai obosiţi. Ba, orădeanul şi mai apatic. La fotbal însă, balanţa se înclină odată cu mingile expediate în plasa adversarului. Or, Fortuna, recunoscută zeiţă a norocului şi presupusă patroană a covăcenilor, a zâmbit finalmente UTA-ei şi fermecătorului ei goleador, Batinho, nu celor care – dacă mai trăia Ceauşescu – erau azi C.A.P.-işti de nădejde.