fotomaramures.ro

          Mă tem că am ajuns la o concluzie nu tocmai plăcută: aceea că poporul român este cel mai uşor de condus. De ce? Simplu, pentru că-i lipseşte un liant extrem de important: solidaritatea. Da, românii nu dau doi bani pe principiul solidarităţii, li se fâlfâie de simţul etic, fac ceva de civism, iar cu paginile din Codul Bunelor Maniere se şterg la fund. Aşa cred eu, după o experienţă de viaţă de aproape jumătate de secol, perioadă existenţială pe care am trăit-o mai mult cu ochii deschişi, decât cu ei închişi. Am urmărit lansarea în cursa prezidenţială a lui Traian Băsescu. Iubiţi-mă, votaţi-mă, eu sunt cel bun, cel mare, cel sfânt, transmitea Actualul. Repudiaţi-l pe Geoană, pentru că preia ştafeta de la Iliescu, daţi cât colo cu Antonescu, pentru că e omul lui Patriciu, continua mesajul. Votaţi-mă pe mine, Bunul, Marele, Sfântul! Nu daţi ţara pe mâna grupurilor de interese reprezentate de mogulii Dan Voiculescu şi Sorin Ovidiu Vântu! Daţi-o pe mâna milionarilor cu conturi portocalii în euro, Adriean Videanu, Radu Berceanu, Elena Udrea – Cocoş, care nu pot dormi de grija voastră, a amărăştenilor!

          Credeţi că Băsescu l-a citit pe Andre Gide, autorul maximei care spune că ,,mai bine să fii urât pentru ce eşti, decât să fii iubit pentru ce nu eşti?” Şi dacă l-a citit, oare o fi tras vreo concluzie? Mira-m-aş!  Se pare că, în România de azi, ai atâta dreptate, câtă putere deţii. Ceea ce ne îndeamnă să deducem  că Traian Băsescu o are pe toată. De pe marginile unei arene părtinitoare până în măduva oaselor şi de la periferia unui public divizat până la ultima opincă, spectacolul e vizibil doar cât să nu se desluşească şi amănuntele. De fapt, dă-le dracului de detalii! La ce-mi folosesc mie, capsoman român, mărunţişurile? Mai mult îmi încurcă discernământul, atâta cât îl am. Îmi stingheresc patosul de susţinător necondiţionat al uneia sau alteia dintre tabere. Eu, capsomanul român, nu dau o ceapă degerată pe fair-play. E o noţiune prea sofisticată, şi-apoi, eu trăiesc pe malurile Dâmboviţei, ale Oltului, ale Mureşului şi ale Siretului, nu pe cele ale Tamisei. 

          Privesc naţiunea din care mă trag dintr-un unghi sceptic. Mi-aş dori să convieţuim într-o societate dinamică, dar, mâhnit, constat că suntem dinamici în a fraieri, a şmecheri, a trage spuza pe turta noastră.Suntem egoişti, insensibili, ipocriţi. Nu suntem solidari, toleranţi, loiali. N-avem delicateţe, gentileţe, bunăvoinţă. Avem, în schimb, un chef perpetuu de scandal ieftin, de controversă nesfârşită, de can-can suburban. Nu toţi. Dar mulţi. Aşa am devenit, cu vremea şi sub greutatea vremurilor. Sub mâna forte a unui regim comunist nefast, care a durat vreo 45 de ani. Sub cupola ambiguă a unui capitalism cu cap de struţ şi coadă de cămilă. Când nu ne convine, vârâm capul de struţ în nisip. Când ne prieşte însă, ridicăm coada de cămilă răpciugoasă cât mai sus.

          Am temeri că, după ce-şi vor arunca unul altuia mănuşa, aşa-zişii adversari politici de azi vor bate palma mâine. E o tradiţie la români în a pupa ,,Piaţa Endependenţei”, după ce se văd cu sacii în căruţă sau ca să şi-i aburce acolo. Mi-e frică de o nouă solidarizare la vârf, dincolo de 6 decembrie. O solidarizare a răului, a maleficului şi a discreţionarului. Pentru că, nu-i aşa?, situaţia o va cere, interesele poporului o vor clama, iar grija faţă de om o va impune. În vremea asta, pensiile nu vor mai fi nesimţite, ci nesemnificative, salariile nu vor mai îngheţa temporar, ci vor fi supuse de-a dreptul unui  lung proces criogenic, iar libertatea lor, a celor aleşi de capsomani să ne conducă, nu se va mai opri acolo unde ea se termină, şi de unde începe libertatea noastră. Se va opri acolo unde i se va năzări bunului plac.  Totul, în numele reformării statului. Şi al reformulării lui: din stat de drept în ,,statul sunt eu”. 

                                                      Foto: http://romanianultras.net/

Pamfletul de săptămâna asta…

• Sâmbătă seara, târziu, înspre miezul nopţii, pe GSP TV, doi dintre cei care, din motive neelucidate încă, se auto-intitulează ,,campioni ai presei sportive’’ îi ţineau isonul, la modul jalnic, latifundiarului Gigi Becali. ,,Da, dom’ Becali, a fost fault clar în careu asupra lui Herea!’’ ,,Exact, dom’ Becali, şi noi am văzut henţul clar comis de Gabi Mureşan în suprafaţa de pedeapsă!’’. ,,Bă, eu nu ţin cu Rapid, bă, dar Alexandru Tudor i-a privat, bă, de două penalty-uri pe giuleşteni!’’, conchidea latifundiarul, aprobat de cei doi din studio cu toată solicitudinea de care dispuneau. În râvna lor de-ai da dreptate  finanţatorului stelist, ambii clătinau din cap – afirmativ, se-nţelege – precum căţeluşii aceia de pluş, cu baterii, pe care şoferii îi agaţă la bordul maşinii. N-o făceau, însă, numai de dragul miliardarului din Ghencea, ci şi dintr-un alt motiv, unul îngrijorător pentru ei. Şi-anume din teama că polul fotbalului românesc se va muta în afara Bucureştiului, şi nu – în ultimă instanţă – undeva pe-aproape, pe la Urziceni sau Otopeni. Că, ajungând să deţină supremaţia, Timişoara şi Clujul vor strămuta din simpatiile canalizate acum, insidios şi pervers, spre Steaua, Dinamo şi Rapid, tocmai în Banat şi-n Ardeal.
• Trebuie să înţelegeţi că presa sportivă centrală ţine, in corpore, cu Steaua, cu Dinamo şi chiar cu Rapid pentru că, fără aceste cluburi, ar deveni o presă periferică. Steaua, Dinamo şi, pe alocuri, Rapid ţin în viaţă posturile TV şi cotidienele sportive cu redacţii în Bucureşti, aşa cum şi ziariştii acestora, cu eforturi conjugate, menţin treaz interesul publicului pentru ele. Cum ar veni, mâinile se spală unele pe altele. Într-un cuvânt, cele trei grupări din Capitală aduc televiziunilor şi publicaţiilor sportive bucureştene profituri uriaşe din vânzare şi din publicitate, drept mulţam pentru osârdia cu care ele, ziarele şi canalele de sport, ne vâră zilnic pe gât Steaua, Dinamo şi – e drept, mai rar – Rapid. Pericolul ca anacondele fotbalului românesc să piardă prim-planul întrecerii interne e real, poate mai real ca oricând. De unde şi această panică a jurnaliştilor din Bucureşti. O panică provocată, orice s-ar spune, prin acapararea podiumului de către alte forţe decât cele consacrate, cu-atâta zel şi cu-atâta perfidie, în ochii iubitorilor de fotbal. Ca să înţelegeţi mai bine fenomenul, închipuiţi-vă că la Gazeta Sporturilor – de pildă -,  în cazul în care CFR Cluj va deveni o putere fotbalistică indiscutabilă, Tolontan ar fi silit să-i predea întâietatea lui Fornade. Ori, la ProSport, dacă FC Timişoara va ţine, şi ea, steagul sus, imaginaţi-vă că Dan Jakabhazi va fi acela care va hotărî, ca factor decizional, conţinutul ziarului. Asta dacă nu cumva Tolontan, Ioaniţoaia, Geambaşu şi Buzărin, Filoti şi Caramavrov, vor alege să se mute în Provincie. Într-o Provincie privită, altfel, de ei – în ciuda unor gesturi de curtoazie ocazionale – cu superioritatea specifică dâmboviţenilor.
• Adevărul e că CFR Cluj s-a impus în faţa Rapidului indubitabil. Chiar dacă giuleştenii au ratat vreo două-trei ocazii frumuşele. Să nu uităm însă un amănunt deloc de neglijat: acela că ardelenii n-au beneficiat de serviciile lui Cadu şi Yssouf Kone, în fapt cei mai buni jucători ai lor. Gogoriţa cu vicierea de rezultat, urlată de Gigi Becali în stilu-i caracteristic, nu numai că n-are substanţă defel, dar n-are nici credibilitate. Am văzut şi revăzut fazele incriminate, tocmai pentru a nu mă pronunţa subiectiv. N-a fost niciun fault la Herea şi niciun henţ la Mureşan. Dacă nu profesionalismul, măcar bunul simţ trebuia să-i împingă pe ziariştii obedienţi, la care mă refeream în preambul, să recunoască evidenţa. Numai că, aşa cum am spus, interesul poartă fesul. Fapt pentru care, dacă ascensiunea echipelor transilvănene va continua, putem presupune că, denaturând în mod constant adevărul, şicanele la adresa lor vor spori.

                                                        Foto:    http://www.hotnews.ro/

             Traian Băsescu a fost greşit înţeles. Din nou. El n-a furat sloganul electoral al lui Crin Antonescu, doar l-a preluat. Totuşi, pentru a corespunde adevărului pe care-l clamează până la saţietate, sloganul cu pricina ar trebui adaptat realităţii. Unei realităţi crunte. Corect ar fi, astfel, ca Traian Băsescu să vrea ,,o Românie a bunului plac”, căci una a bunului simţ i se potriveşte ca nuca-n perete.

          Văd pe micile ecrane perindându-se la discuţii, la talk-show-uri, fel şi fel de politicieni. De toate culorile şi de toate orientările. Toţi îşi susţin cauza. Cei mai aprinşi par PD-iştii, care îşi apără punctele de vedere până în pânzele albe. Care pânze devin portocalii de atâta bătut apa-n piuă. Îl urmăresc, absolut aleatoriu, pe deputatul Teodor Spânu. Înjură PNL, acuză PNL, înfierează acţiunile PNL. Nu-i credibil dintr-un motiv foarte simplu: a fost ales parlamentar pe listele partidului cu care spală acum pe jos. A trecut în tabăra lui Traian Băsescu fără să clipească, întorcând spatele binefăcătorilor liberali. Deci, este trădător. Mă uit la Gheorghe Flutur. Aceeaşi retorică greţoasă, de ins cu două feţe, care uită de unde a plecat. Trădător, fără tăgadă. Şi-n cazul lui, credibilitatea este zero. O privesc, consternat desigur, şi pe Raluca Turcan. O pisicuţă care miaună insinuant, dar constant, contra aceluiaşi partid generos în promovarea Brutus-ilor de ambe sexe. Trădătoare sadea.  Despre Valeriu Stoica, Theodor Stolojan, Cristian Boureanu, Elena Udrea, ce să mai vorbim? I-au brişcălit pe liberali pe la spate când le era acestora lumea mai dragă. Şi-atunci, mă întreb: cât de credibili pot fi asemenea politicieni, care au ales să se dea de partea puternicului zilei doar pentru a beneficia de privilegii şi de poziţii înalte? 

                                                         Foto: mediafax.ro

            Realitatea TV, sâmbătă seară, la emisiunea ,,Zona de impact”  realizată de Corina Drăgotescu.  Prezent în studio,  Vasile Blaga îşi laudă marfa, ca orice portocaliu care se respectă. Traian Băsescu a făcut toate cele bune, iar Crin Antonescu şi Mircea Geoană sunt responsabili pentru toate relele acestei ţări. Băsescu a halit Constituţia pe pâine, nu alta. Sigur, la cât de multe lucruri face, e şi normal să mai greşească uneori. N-a vrut să spună că dizolvă Parlamentul pe 7 decembrie, în cazul în care câştigă alegerile. A vrut să spună că l-ar dinamita, cu fulgi cu tot. Dă-l încolo de Parlament! Ce, vă trebuia? Nuuuuu, răspunde poporul într-un glas (de preferat, glasul lui Hoară).  Cu şcoala românească, nu cam tot aşa s-a întâmplat? Şi-atunci ar fi vrut să-i transmită lui Liiceanu că şcoala asta scoate de pe băncile ei oameni eminenţi, inteligenţi şi culţi, care nu pun botul la populisme ieftine, şi când colo i-a strecurat filozofului că scoate tâmpiţi. Pardon de expresie, poporule, şi să ştii că voi trece cu vederea faptul că eşti alcătuit şi din proşti!  He, he! E ca-n vechiul proverb: bogatul greşeşte, iar săracul îi cere iertare!

           Apoi, mai zice Blaga, să ştiţi că nici Ştefan cel Mare n-a fost popular, la vremea lui, pentru câte a făcut şi a dres. Pălmaşii mai murmurau, pe ici, pe colo, probabil pentru că nu stăteau nici ei, săracii, prea bine cu IQ-ul. Abia mai târziu s-a luminat poporul: bă, tată, da’ mare om Ştefan ăsta! Aşa şi  cu Emil Boc, continuă logoreic fostul vameş. Câte n-a făcut el pentru ţărişoara asta: a stârpit salariile nesimţite, a redus agenţiile de stat, a înfiinţat două ministere noi… (Hait! că astea nu sunt fapte de laudă). Aşadar, a făcut aia, a făcut pe-aialaltă. Ba, zice Blaga, a luat taurul de coarne, zău aşa! De coarne, zici, coane Vasile? Sigur nu de coadă?

          Vasile Blaga nu e decât unul dintre aceia care aderă cu frenezie la gaşcă, împărtăşindu-i spiritul. Când mă uit la PD-iştii ăştia de frunte, parcă văd un grup de alpinişti căţăraţi pe versantul înclinat. Toţi sunt legaţi cu coarda, şi toţi se roagă ca cel ajuns în zona cea mai înaltă să nu facă o mişcare greşită. Asta da, adrenalină! Atenţie, însă! În contact cu aburii de Jack Daniels, aerul tare al înălţimilor provoacă o reacţie adversă dintre cele mai nedorite: greaţa majoritară. Şi asta e mai rea de o mie de ori decât gripa aviară a lui Flutur… 

         Carevasăzică, guvernul de slugoi zis Boc 2 avea voie să-şi asume răspunderea pe legi neagreate de niciun partener din societatea românească, dar noua majoritate politică din Parlament n-are voie să-şi asume răspunderea pentru un premier credibil precum Klaus Johannis.

          Carevasăzică, deşi tuşierul numit Constituţie semnalează  poziţia de ofsaid flagrant în care se află preşedintele Traian Băsescu, acesta continuă să joace şi să marcheze goluri turceşti. Numai că golurile turceşti creează doar iluzia că sunt valabile. În realitate însă, e out, clar ca bună ziua. Out, adică în afara jocului, aşa cum, prin nesocotirea unei voinţe majoritare,  în afara Constituţiei se plasează şi preşedintele Traian Băsescu. Punctul forte al tuturor democraţiilor consolidate este acela că întotdeauna majoritatea decide, iar minoritatea se supune. Chiar şi atunci când minoritatea are dreptate (dar aici nu e cazul).

          Carevasăzică, în ciuda asigurării primite de la Crin Antonescu – una, evident, de bun simţ – că noua majoritate parlamentară nu s-a format pentru a-i pune beţe în roate, ci pentru a găsi o soluţie rezonabilă în ce priveşte numirea unui nou Prim Ministru, preşedintele Băsescu a rămas de neclintit: fac ce vreau, iar pe majoritatea voastră parlamentară fac ceva. E normală o asemenea atitudine? Poate că în ochii susţinătorilor  fanatici ai preşedintelui, da. În ochii opiniei publice însă, mă îndoiesc că a o ţine pe-a ta, cum ţine orbul de bâtă, e o imagine de apreciat. Trebuie să fii de o prostie incurabilă să crezi în demagogia deşănţată a locatarului de la Cotroceni. Să fii irecuperabil ca cetăţean responsabil, câtă vreme înghiţi pe nemestecate balivernele astea, ieftine ca braga. Fumurile portocalii – care le iau multora minţile – sunt, însă, ca drogurile uşoare: induc o scurtă stare de beatitudine, şi nimic mai mult. Abia după trezire, dar de fiecare dată prea târziu, durerile de cap resimţite de consumatori duc şi la încercarea de recuperare a minţii de pe urmă. Tardiv, căci răul bine nu se mai face, cum mortul de la groapă nu se mai întoarce.  

          Gogoriţa că FMI va amâna acordarea celor două tranşe de împrumut prevăzute pentru ultimul trimestru al anului 2009, dacă premierul României nu va fi un finanţist, chiar că este destinată acelor persoane care, cu tot dreptul de vot conferit de Constituţie, sunt – vorba lui Cristian Tudor Popescu - reduse mintal. În fapt, ideea indusă e aceea că  FMI ar agrea doar un Prim Ministru agreat şi de Traian Băsescu. Că fără Traian Băsescu ţara asta s-ar duce de râpă. Că Traian Băsescu rămâne, în continuare, omul providenţial. Ce mesaj ieftin… Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns.

          Traian Băsescu nu înţelege de ce a trebuit să cadă Guvernul Boc 2 cu o lună şi jumătate înainte de alegerile prezidenţiale. Păi, răspunsul e atât de simplu, încât ar putea fi înţeles şi de cei cărora nu le fuge mintea, ba din contră, le stă-n loc: pentru că Guvernul ăla nu era al României, ci al actualului preşedinte. Al lui, personal, ca să înţeleagă şi cei mai  grei de cap.

          Desemnându-l pe Lucian Croitoru pentru funcţia de premier al României, Traian Băsescu a mizat pe frustrarea ginerelui lui Mugur Isărescu. Să nu uităm că Lucian Croitoru a pierdut scaunul de vice-guvernator al BNR în favoarea liberalului Bogdan Olteanu. Şi asta, după votul din Parlament. Vă daţi seama cu ce ochi va privi domnul Croitoru, din postura de premier, Parlamentul României? Şi, puteţi presupune cam cât de independent de Cotroceni ar fi Lucian Croitoru, pe ale cărui resentimente s-a bazat de-altfel desemnarea lui de către Traian Băsescu?