Îl privesc pe parlamentarul-cântăreţ Victor Socaciu într-o dezbatere televizată. Dom’le, tipul e de-a dreptul impertinent, iertată fie-mi vorba! O ţine sus şi tare că sindicalismul românesc este, nu doar un apanaj al stângii, ci o anexă – pur şi simplu – a Partidului Social Democrat. Că doar socialiştii poartă grija maselor proletare şi că, în ceea ce priveşte interesele socio-profesionale, sindicaliştii numai cu socialiştii ar fi complementari.
Fals! Fals!! De o mie de ori fals!!! Iar liberalii nu fac bine că-i lasă pe urmaşii lui Iliescu să confişte această formă colectivă de apărare a intereselor şi drepturilor celor ce vând forţă de muncă pe o piaţă aflată, oricum, în vădită suferinţă şi în evident impas. Da, socialismul a avut mai mereu o influenţă asupra gloatelor, dar nu acelaşi lucru trebuie să se întâmple şi cu sindicatele, care se presupune că sunt organizaţii cu personalitate juridică, de sine stătătoare şi independente din toate punctele de vedere. Inclusiv din punct de vedere politic.
O vină în acest sens o poartă, însă, şi unii dintre exponenţii Partidului Naţional Liberal. Mulţi dintre aceştia militează ca PNL să rămână ancorat în zona ideologiei păguboase care proclamă liberalismul drept un curent politic al elitelor. Carevasăzică, prin inducţie, PNL ar trebui să rămână un partid de cadre, şi nimic mai mult. E o idee promovată asiduu de falşi elitişti, de parveniţii cu aere de specialişti, de adepţii snobismului de tip balcanic.
Ăstora, degeaba le explici că ,,liberalismul este un curent ideologic, social-politic şi economic care proclamă principiul libertăţii politice şi economice a indivizilor şi se opune colectivismului, socialismului, etatismului şi, în general, tuturor ideilor politice care pun interesele societăţii, statului sau naţiunii inaintea individului. Individul şi libertăţile sale constituie elementul central al întregii doctrine liberale.” Că liberalismul pleacă de la ideea că fiecare fiinţă umană are, prin naştere, drepturi naturale pe care nici o putere nu le poate impieta şi anume: dreptul la viaţă, la libertate şi la proprietate. Că, în sens larg, liberalismul proslăveşte construirea unei societăţi caracterizate prin: libertatea de gândire a indivizilor, domnia dreptului natural, liberul schimb de idei, economia de piaţă pe baza iniţiativei private şi un sistem transparent de guvernare, în care drepturile minorităţilor, indiferent de natura lor, sunt garantate.
Or, sindicatele sunt alcătuite din indivizi, membri ai societăţii, care au, fiecare în parte, convingeri şi opinii despre lume şi viaţă şi care se manifestă în funcţie de acestea în cadrul lor existenţial. Un sindicat poate fi un tot unitar, dar este, în acelaşi timp, şi o sumă de indivizi. Iar indivizii, la rându-le, au particularităţi, formă de gândire, mod de trai şi trăsături distincte. Nu pot fi luaţi la grămadă şi etichetaţi la fel. Adicătelea, dacă eşti sindicalist, nu înseamnă că eşti şi socialist. Cunosc mulţi oameni care lucrează la stat, fiind înregimentaţi în structuri sindicale, dar care au opţiuni liberale. Ba, cunosc şi lideri de sindicat cu simpatii de dreapta. Care-i problema? Doar forma de apărare a intereselor e colectivă, în rest sindicalismul e o mişcare legală, care se manifestă la nivel mondial, iar sindicalistul român este un individ ca oricare altul, ca angajatul din mediul privat, de exemplu, sau ca personajul din zona patronală (care, altfel, face afaceri grase cu statul). Cu alte cuvinte, sindicalistul este – şi el – un membru al societăţii. Mai explicit, ca să înţeleagă şi emancipaţii ăia care fac pe liberalii cu sânge albastru, e taman unul dintre indivizii la care se referă liberalismul.
